INTERVIU PREMIUM N’Diaye: ”Dacă vorbești despre România în fotbal, vorbești despre Dinamo”


Mamoutou N’Diaye, ultimul transfer oficializat de Dinamo, a ajuns în cantonamentul din Antalya și a oferit un interviu în exclusivitate pentru doardinamo.ro. Mircea Rednic, ultima coregrafie a suporterilor dinamoviști de la meciul cu FCSB, cea pregătită pentru Centenarul României, dar și istoria acestui club, l-au convins să vină în Ștefan cel Mare. Jucătorul care a câștigat Cupa Belgiei cu Gent în 2010 și care mai are în CV echipe precum Anderlecht, Zulte Warengem, Mons și Ohod Al-Medina, și-a propus să îndeplinească visul suporterilor dinamoviști : să joace în Champions League cu noua sa formație!

-De ce ai ales Dinamo?

Este un club mare, chiar dacă rezultatele nu sunt așa bune acum.  În istorie este un club mare. Antrenorul este important, mi-a spus că suporterii sunt magnifici. Îmi place acest lucru, a fost încă un motiv pentru care am ales Dinamo. Chiar dacă am avut alte opțiuni, inclusiv din Germania, am ales România. Este un club bun, la fel ca antrenorul și suporterii.

-Ai văzut clipuri cu suporterii lui Dinamo?

Da, chiar am văzut. Și îmi place atmosfera pe care o fac. Este întotdeauna important să poți să contezi pe al 12-lea jucător. Suporterii te pot motiva atunci când îi simți din teren. Este o plăcere să știu că fanii dinamoviști sunt tot timpul alături de echipă, chiar și în aceste momente. Îmi place mult asta. Am văzut clipuri din derby, am văzut acel steag imens cu România. A fost o nebunie. Sunt oameni care nu bagă în seamă România, dar este un fotbal bun aici. Am văzut la televizor. Este frumos să vezi așa suporteri. Asta mă motivează în plus.

”Rednic a fost unul dintre cei mai buni antrenori din Belgia”

-Ai lucrat cu Ladislau Boloni și îl cunoști pe Mircea Rednic. Care crezi că este diferența dintre cei doi?

Am lucrat cu Boloni. Acum este la Anvers. Cât despre Rednic, cu el n-am lucrat, dar mi s-a vorbit frumos despre el. Când eram la Gent, am plecat la Zulte Waregem, iar el a venit. Am jucat împotriva lui, la Gent, la Zulte, chiar și când era la Mouscron. Am văzut ce a făcut la Standard, la Gent. Rednic a fost unul dintre cei mai buni antrenori din Belgia, la Standard, la Gent, a salvat-o pe Mouscron de la retrogradare. Rednic a fost și un foarte bun jucător. El are o tactică bună și știe să motiveze o echipă. E plăcut să lucrezi cu un așa antrenor.

-Despre Boloni ce poți să ne spui?

Boloni este diferit. Este un antrenor bun, tactic. Cei doi sunt prieteni foarte buni. Am jucat și contra lui. Boloni și Rednic se cunosc foarte bine, sunt foarte buni prieteni. Boloni e un antrenor mare. Aveam un contract, am plecat la națională. Apoi eu am plecat la echipa saudită, erau bani mulți acolo. Lui Boloni îi place să glumească, să se joace, dar este și meticulos.

”Îmi doresc să câștig cu Dinamo campionatul. Ar fi magnific”

-Cu ce performanțe te mândrești în cariera ta?

Am jucat în Belgia, la Mons, Anvers. Am câștigat Cupa Belgiei cu Gent. Am jucat și finala Cupei de 3 ori. A fost bine. M-am simțit bine câștigând un trofeu, îmi doresc să câștig și cu Dinamo! Au trecut prea mulți ani de când echipa nu a mai câștigat campionatul și eu știu asta. Cea mai frumoasă senzație e să fii campion. Este magnific pentru un jucător, intri în istoria clubului. Ăsta este cuvântul, magnific!

-Cum te-a convins Rednic să semnezi cu Dinamo?

Eu am venit pentru el la Dinamo. Voiam să lucrez cu el de când eram în Belgia. Am fost aproape să merg și la Mouscron când era acolo. Atunci nu ne-am înțeles deoarece eu eram sub contract și cluburile nu s-au pus de acord. Rednic iubește provocările. Rednic iubește să antreneze, iubește fotbalul. Și eu la fel. În viața asta nu știu decât fotbal. Am vorbit cu el, din păcate mai sunt doar 5 meciuri, dar sper că putem merge în play-off.

”Pe unde se joacă fotbal, dacă vorbești de România, vorbești de Dinamo”

-Ce știai despre Dinamo înainte să semnezi cu această echipă?

Știu multe despre Dinamo. Toată lumea știe cine e Dinamo. Pe unde se joacă fotbal, dacă vorbești de România, vorbești de Dinamo. A jucat în Cupa Campionilor, este o echipă mare. Trecutul său este al unui club mare. Nu e ușor în acest moment, dar, cu timpul, sper că va fi ca înainte.

-Știi ceva despre rivalitatea cu Steaua?

Normal, este puternică. Este mai mult decât un derby. Este o chestiune de onoare, de viață. Am văzut asta. Și am simțit și în Belgia, la Anvers – Beershot. Când se joacă meciurile, este bine să-i mulțumești pe suporteri.

-Ce știi despre România?

România mi s-a părut o țară frumoasă, mai ales Bucureștiul. Oamenii sunt de treabă, dar trebuie să descopăr acum totul. Când o să am timp poate o să merg să văd Castelul lui Dracula.

”Visul dinamoviștilor de a merge în Champions League este și visul meu. Și poate deveni realitate”

-Visezi să joci în grupele Champions League cu Dinamo?

Am jucat în preliminarii contra lui PSV, la Zulte, a fost magnific. Toți fotbaliștii vor să evolueze în Liga Campionilor sau în Europa League. E visul nostru. Așa că dacă și Dinamo visează asta, la fel și eu. Și sper ca visul să devină realitate. Antrenorul iubește să muncească și cred că putem ajunge acolo. Trebuie să joci pentru ceva, pentru un obiectiv. Iar visul trebuie să fie mare, adică Liga Campionilor. Când ai dorințe mici, nu obții prea multe. Mai ales în fotbal. Toată lumea visează să joace în marile competiții, Campionatul Mondial, Cupa Africii, Liga Campionilor, Europa League. Este magnific. Să joci împotriva marilor jucători este un vis. Visul lui Dinamo poate deveni realitate dacă avem răbdare.

-Cunoșteai vreun jucător de la Dinamo?

Îi știu pe Jaadi și pe Zenke. Sunt primitori, drăguți. Mă simt foarte bine aici. Toată lumea este drăguță cu mine.

-Ai făcut cunoștință cu gerul din România?

De când am ajuns am simțit frigul de aici, am văzut zăpada, în Belgia nu este. Mi s-a spus că este frig, dar trebuie să te obișnuiești. Ești plătit pentru a juca, în orice condiții trebuie să-ți faci treaba până la capăt.

”Pe teren mă transform pentru că iubesc să câștig”

-Cum ești tu în timpul liber și cum ești pe teren?

Îmi place să mă uit la filme, pe Netflix. Acum mă uit la Afro-America. Îmi plac mult serialele istorice, cum ar fi cele despre Roma, despre Pompei. Mă mai uit la Prison Break și la unul despre gladiatori. De asemenea îmi place să dorm, nu prea ies. Îmi place să fiu direct, să fiu onest, poate nu e prea bine în fotbal, dar îmi place să fiu așa.
În afară, sunt drăguț, dar când joc fotbal, devin o altă persoană, pentru că iubesc să câștig. Chiar și soția mea îmi spune: Nu ești tu. Ba da! Ba nu! Mă enervez, pentru că urăsc să pierd. Așa cum urăsc minciunile.

-Vei putea să joci din primul meci?

De aceea am venit, să joc, dar nu depinde de mine, ci de antrenor. Voi munci să fiu bine din punct de vedere fizic până la primul meci. Trebuie să te antrenezi tot timpul și tot mai intens, chiar dacă te simți puternic. Trebuie să-ți depășești limitele. Eu întotdeauna vreau mai mult.

”Am jucat fie joc număr 6, fie număr 8, fie 10”

-Pe ce post te simți tu cel mai bine?

La mijlocul terenului. La națională, se joacă cu 2 oameni, depinde de antrenor. Fie sunt singur acolo, un număr 6, o ”santinelă”, cu optarul și decarul în față, fie joc un număr 8. La club, am jucat fie număr 6, fie 8 fie 10. Dar o să joc unde va trebui. Ești fotbalist, chiar dacă nu e poziția ta preferată, trebuie să fii pregătit.

-Cum ai început tu fotbalul?

Când eram mic, jucam în Africa. La 16 ani am venit în Belgia, la Anderlecht. Fără familia a fost dificil. Apoi au fost acte de semnat de către familie, pentru că aveam Cupa Africii pentru tineret. Atunci au venit să mă vadă și au plecat. Nu mi-a fost ușor la început în Belgia. Dar am reușit să mă adaptez la Anderlecht și apoi m-a luat Gent.

”Viața mea se desfășura între școală și fotbal”

-Cum e viața în Mali?

Este OK, este mult mai cald ca în România, este mult soare. Lumea este primitoare și drăguță, familia mea este acolo. Îmi place întotdeauna când merg acolo în vacanțe, la familie. Este bine. Copilăria mea a fost frumoasă, câteodată îmi mai aduc aminte de momentele acelea. Îmi face bine. Am mers la școală, dar le-am zis celor din familie că vreau să joc fotbal. Acolo, viața mea se desfășura între școală și fotbal. Așa e și acum, toți copii vor să joace fotbal și să meargă la școală. Apoi am mers la un Centru de Formare.

-În încheiere, ai un mesaj pentru suporterii dinamoviști?

Haideți lângă noi! Avem nevoie de voi. Sunteți extrem de buni și ne puteți împinge de la spate să ne îndeplinim obiectivele! Haide Dinamo!

Citește și:

INTERVIU EXCLUSIV Naser Aliji: ”Sper să fiu campion într-o zi și cu Dinamo”

-->
Previous Mircea Axente, reproșuri după ce a fost dat afară de la Dinamo
Next Florin Gardoș, declarație EXTREM de surprinzătoare despre Dinamo

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *