Atacantul Robert Moldoveanu are la 18 ani vise mărețe cu Dinamo. Nu vrea să piardă șansa pe care i-a dat-o Miriuță de a deveni un fotbalist important în Ștefan cel Mare și vrea să-i mulțumească încrederea prin goluri și pase decisive. El a vândut astăzi tichete pentru derby și recunoaște că ar fi un vis împlinit să marcheze într-un astfel de meci.
-Cum o să abordați aceste trei finale?
Cel mai important este meciul de luni cu Chiajna, trebuie să batem neapărat ca să avem șanse să ne calificăm în play-off și ne gândim acum doar la acest meci, restul…vom vedea.
-Ce v-a spus Miriuța? Cum vă motivează?
Ne-a zis că trebuie să batem, să jucăm bine, să nu avem deloc presiune, dar noi nu avem cum să nu avem presiune.
-Care ți se par cei mai periculoși jucători de la ei?
Vă dați seama că vor juca toți care au fost la Dinamo și o să-și dea viața pe teren acum și noi va trebui să-i blocăm și să fim mai buni decât ei.
-Ce ți-ai propus cu Dinamo sezonul acesta?
În primul rând să intrăm în play-off și după aia să încerc să joc cât mai mult. Dacă ajungem în primele șase, evident că după ne putem gândi și la titlu și ne vom bate pentru asta. Acolo totul este care pe care.
-Ce crezi că o să se întâmple dacă nu intrați în play-off?
Nu, nu vreau să mă gândesc la asta. Nu există asta. Nu se ia în calcul această variantă, vom face totul să fim acolo.
-Pe Hanca cum îl simți?
Eu nu cred că Sergiu a fost afectat, el este căpitanul nostru și acum are un moral foarte ridicat.
-Pe tine ce te-a motivat să revii după acele accidentări teribile?
Nimic. M-am motivat singur. Nu știam nimic să fac în afară de fotbal, așa că am muncit foarte mult și acum sper să culeg roadele și să fie cât mai bine.
-Te-a cinstit Daniel Popa pentru pasa de gol?
Nu încă, dar mi-a mulțumit. Sper să reușesc să înscriu și eu cât mai multe goluri, sunt binevenite și pasele de gol, evident.
-Ai mai ținut legătura cu Nascimento și cu Rivaldinho?
Da, Nascimento chiar m-a felicitat după ultimul meci, am înțeles că a marcat și el și mă bucur mult că îi merge bine acolo. Vă dați seama că o să fie o pierdere Nascimento dar acum a venit Palic și o să-i ia locul.
-De Torje ce știi? Va juca până la urmă?
El e pregătit, e un jucător foarte bun. Pe noi ne ajută foarte mult, ne dă sfaturi și crează o atmosferă frumoasă în vestiar, mai ales că el a jucat la un nivel foarte înalt.
-Tu unde îți dorești să ajungi?
Deocamdată nu vreau decât să joc cât mai bine la Dinamo și după aceea vom vedea. Campionatul meu preferat este Spania.
-Ce ar însemna pentru tine să marchezi în derby?
Ar fi ceva nemaipomenit. Aș fi în al nouălea cer. Va trebui neapărat să câștigăm, nu avem un alt rezultat în cap.
-Crezi că ei se vor concentra mai mult pe dubla cu Lazio și o vor lăsa mai moale cu voi?
Nu cred. La un asemenea meci nu ai cum să fii moale, ești mereu tare și încerci să dai totul pe teren, indiferent de alte meciuri pe care le mai ai de jucat.
-Tu cu cine ții? Cu Lazio sau cu FCSB?
Sincer, nu comentez. Cea mai bună să câștige.
-Ai un jucător preferat?
Benzema.
-Aveai un idol când erai mic?
Da, da. Ionel Dănciulescu. Mereu îmi dă sfaturi, mă ajută. Mi-a spus să nu mă dau bătut niciodată, să nu renunț. Și voi ține cont de asta toată viața și sper să-i calc pe urme.
-De unde ți se trage porecla ”Balon”?
Când eram mai mic mi-au pus-o colegii și de atunci așa mi-a rămas.
-Ai un mesaj pentru suporteri?
Să fie alături de noi pentru că dacă ne vor susține noi cu siguranță vom lupta și vom ajunge în play-off. Avem mare nevoie de ei pentru că ne împing de la spate și le mulțumim din suflet pentru asta.
Citește și:
No Comment