INTERVIU EXCLUSIV Prima reacție a lui Eugen Neagoe despre programul lui Dinamo


Dinamo are un început de sezon incredibil de greu, dar Eugen Neagoe nu este speriat. El consideră că meciurile tari ar trebui să-i motiveze și mai mult pe jucătorii săi.

-Va fi dificil acest început de campionat?

Nu știu dacă va fi greu sau ușor, întâlnim în primele 3 etape trei din cele patru reprezentante ale noastre în cupele europene. Cu siguranță vor fi jocuri frumoase. Asta îmi și doream, sunt jocuri frumoase și ar trebui să fim mult mai montați, concentrați pentru începutul acesta de campionat.

-Care credeți că va fi cel mai greu meci?

Întotdeauna începutul este cel mai greu. Acum trebuie să ne gândim doar la jocul contra celor de la Viitorul. Cu Gică Hagi mă întâlnesc de fiecare dată cu mare plăcere, și de această dată va fi la fel, sper să reușim un joc bun și bineînțeles, îmi doresc să câștigăm acest joc, sunt convins că același lucru își va dori și Gică, cu siguranță va fi un joc frumos.

-Veți putea juca primele meciuri pe Arena Națională?

Eu îmi doresc și dacă nu va fi acel concert, nu știu exact pe ce dată este, vom juca pe Arena Națională, da.

-Câți spectatori credeți că vor veni pe Arena Națională?

Eu mi-aș dori să fie stadionul plin. Realist, dacă vom avea rezultate bune, cu siguranță suporterii vor fi aproape de echipă, ne vor încuraja, vor veni în număr foarte mare, dar totul va depinde de noi, cum vom arăta noi pe teren.

-Băieții ce au spus, acum, la masă, când au văzut țintarul?

N-au spus nimic. Și băieții, la fel, trebuie să fie încrezători, trebuie să fie mai motivați decât până acum, pentru că este timpul foarte scurt, nu vreau să ne găsim scuze, alibiuri, că a fost perioada scurtă de pregătire, că nu am avut timp să ne cunoaștem, nu contează ce s-a întâmplat, dacă au venit jucători mai târziu, chiar nu contează, trebuie să dăm tot ce avem mai bun încă de la primul meci.

-Ce-o să le spuneți diseară la antrenament?

Și ei știu programul, o să vorbesc cu ei, dar nu foarte mult. Trebuie să vorbim mai puțin și să muncim mai mult.

-Câte puncte credeți că veți face în primele meciuri?

Nu știu câte puncte voi face, eu îmi doresc să acumulez nouă puncte după primele 3 etape. Nu va fi ușor, dar ne vom bate întotdeauna pentru cele trei puncte. Eu întotdeauna îmi doresc maximum, asta de spun și jucătorilor, dar v-am spus, vreau să mă gândesc în acest moment să ne concentrăm pe începutul campionatului, primul joc este întotdeauna cel mai important.

-Cine credeți că va fi favorită la titlu sezonul acesta?

Eu mi-aș dori ca noi. Dar sunt echipe valoroase, echipele care ne reprezintă în cupele europene cu siguranță vor rămâne aceleași echipe bune, acum nu știu foarte bine tot ce s-a întâmplat la celelalte echipe, s-au schimbat mulți jucători, aici mă refer și la Mediaș, la Sepsi, la Iași, la Botoșani, Astra. Nu știu cum vor arăta echipele, dar vom avea timp să-i analizăm. Noi suntem pregătiți pentru orice. Cunoaștem primii adversari destul de bine, chiar dacă și ei au mai adus câțiva jucători.

-Credeți că pe Ianis Hagi o să-l mai întâlniți în primul meci?

Sincer, nu știu. Nu cred că va mai rămâne. Eu cred că el va pleca la o echipă mare în Europa. El este un fotbalist valoros, a demonstrat-o și la campionatul european, cred că va face pasul într-un campionat mult mai puternic.

-Aveți un mesaj pentru suporteri după ce a-ți văzut țintarul?

Suporterii trebuie să fie alături de echipă, indiferent de cine este antrenor, cu siguranță așa se va și întâmpla. Eu nu pot să le promit decât că voi face tot ce depinde de mine, băieții la fel, să avem rezultate foarte bune, ei să plece mulțumiți de la stadion și fericiți. Și să fie alături de echipă pentru că fără suporteri este foarte greu. Până la urmă pentru ei jucăm.

Citește și:

INTERVIU EXCLUSIV Răuță: ”Altfel nu veneam” Ce mesaj are pentru suporteri

-->
Previous Primele cinci etape de foc pentru Dinamo în Liga 1
Next DEZVĂLUIRE Neagoe: ”Unul dintre cei doi vine SIGUR”

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *