Paul Anton a marcat unicul gol al victoriei pe care Anji Mahacikhala a repurtat-o la Ekaterinburg contra lui Ural, echipa lui Erik Bicfalvi. Mijlocașul a intrat în minutul 68 și-a marcat prima reușită a noii ediții a campionatului rus cu un șut din afara careului. A fost singurul șut pe poartă al formației din Daghestan. Astăzi, fostul căpitan al ”câinilor” are emoții pentru derby, de la distanță. Apoi, a oferit un interviu pentru doardinamo.ro și pentru suporterii roș-albilor înaintea marelui meci. Astăzi, și-a postat o imagine pe instagram în care le transmite baftă foștilor colegi, iar în fotografie apare cu un chip fioros, gata să muște dintr-un adversar de la FCSB!
– Felicitări pentru gol, Paul! Ai primit multe felicitări după reușita din Rusia?
– Da, au fost mulți prieteni care mi-au urat de bine. A ieșit cum trebuie. A fost un meci intens, iar diferența a fost făcută de acea fază. Mă simt bine, mi-am ajutat echipa, să sperăm că vom continua cu rezultate pozitive.
– Ai emoții pentru Dinamo?
– Uhhh, va fi un meci dificil. Dar sper din tot sufletul ca Dinamo să învingă. Îmi doresc să fie bine. Poate băieții vor reuși să se autodepășească să facă un meci mare și să câștige.
– Cine crezi că va marca?
– Oricare, important e să dea gol. Dacă ar fi să spun pe unul anume, mi-aș dori ca Dan Nistor să marcheze. Se știe prietenia ce ne leagă și chiar ar merita să strălucească în astfel de meciuri.
– Este foarte apreciat la Dinamo.
– Da, chiar merită. Sper să tragă echipa după el.
– Florin Bratu cum ți se pare? Tu nu l-ai avut ca antrenor.
– Și pentru el m-aș bucura enorm ca să înceapă cu dreptul în derby-uri. Mai ales că îl cunosc foarte bine și știu ce poate. Are nevoie de un astfel de impuls pozitiv.
No Comment