INTERVIU EXCLUSIV Patrick Borcea: ”Aș lucra și ca paznic la Dinamo”. Ce spune despre planurile tatălui său


Patrick Borcea este cel care încearcă din răsputeri să-l convingă pe tatăl său să se întoarcă la echipa din Ștefan cel Mare. Fiul fostului acționar a oferit un interviu exclusiv pentru doardinamo.ro în care vorbește despre planurile sale de viitor referitoare la Dinamo.

-Patrick, ce înseamnă Dinamo pentru tine?

Dinamo este TOTUL. Este echipa mea de suflet și o iubesc mai mult decât orice pe lumea asta.

-S-a tot spus că încerci să-l convingi pe tatăl tău să se reîntoarcă la Dinamo. Este adevărat?

Având în vedere ce înseamnă această echipă pentru mine, este normal că îmi doresc să revină într-o bună zi, dar prima dată să iasă și să o luăm pas cu pas.

-Ție ce ți-ar plăcea să faci la această echipă?

Eu sincer aș lucra și ca paznic la Dinamo. V-am spus mai devreme de ce. Mi-ar plăcea să fiu conducător, dacă aș învăța întâi toate lucrurile ca să devin unul foarte bun, vă dați seamă că mi-aș dori foarte mult.

-Ce ai vorbit cu tatăl tău despre situația din acest moment de la echipă?

Vă dați seama că suferă foarte mult. El e dinamovist pur-sânge și sper ca în viitor să revină și se schimbe situația.

-Care ar fi cheia succesului după părerea ta?

Să găsești jucători serioși, care să joace cu sufletul pentru culorile acestui club. Asta mi se pare cel mai important lucru.

-Tu mai vii la meciuri?

Evident, nu lipsesc de la nicio partidă. Și în deplasări, și acasă.

-Crezi în proiectul suporterilor? Îi susții?

Dacă este un proiect serios, care ajută Dinamo, îi susțin din toată inima.

-Când te vedem la Dinamo?

Eu sper în viitorul foarte apropiat. Nu știu dacă anul acesta.

-Ți-ar fi plăcut să fii fotbalist?

Evident, dar din păcate nu am avut talentul necesar să pot să practic acest sport.

-Cum ți-a venit ideea să deschizi acest pub (n.r. Vibere, în incinta strandului Magic Place din Crângași)?

Fiind pasionat de fotbal, m-am gândit să deschid un pub, unde poți să și mănânci, să și bei, să savurezi meciurile de fotbal și să te simți bine cu prietenii. Este și un cadou pentru tatăl meu pe care încerc să-l fac fericit prin tot ce fac.

Citește și:

Ultima ”nebunie” a lui Mahlangu. Mesajul fotbalistului, ajuns gazdă în Africa de Sud pentru un coleg

Previous Ultima ”nebunie” a lui Mahlangu. Mesajul fotbalistului, ajuns gazdă în Africa de Sud pentru un coleg
Next Inca o voce puternica sustine: "Se va intoarce"

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *