INTERVIU Diego Fabbrini: ”Vom fi campioni”. Mesaj pentru fani


Diego Fabbrini a vorbit astăzi într-o conferință de prezentare la Săftica despre planurile sale cu Dinamo și a explicat cum poate să fie campion cu echipa din Ștefan cel Mare și de ce nu se teme de reacția fanilor.

-Cum de ai venit la Dinamo?

A fost decizia mea să mă întorc în România și să vin la Dinamo, cred că va fi mult mai bine pentru mine aici, am șansa să fac un sezon bun, chiar dacă în acest moment situația nu este prea bună, cred că am avem timp să recuperăm diferența de puncte, cred că avem o echipă bună, am urmărit-o pe Dinamo din Bulgaria, pe jucători, cred că o să o scoatem la capăt în acest sezon și-o să fim sus.

-Știi că Dinamo e pe ultimul loc?

Da, normal că știu pe ce poziție suntem, dar avem tot timpul să urcăm în clasament, au trecut doar 6 etape, dacă vom câștiga fiecare meci de acum încolo vom fi campioni. Nu este ușor, mai avem și oponente serioase, fiecare adversar e dificil, dar eu cred că avem calitate și vom ieși foarte repede din situația asta.

-Dar de ce Dinamo și nu alt club?

Am ales Dinamo pentru că este unul dintre cele mai importante cluburi din România, pentru că este clubul care m-a dorit cel mai mult, iar acest lucru contează foarte mul pentru mine.

-Cum ți se pare Liga 1?

Orice țară este diferită. Au fotbal diferit. Dar cred că fotbalul românesc are un nivel bun, mai ales la echipele de TOP.

-Cei de la Botoșani au spus că sunt dezamăgiți de tine pentru că ai spus că vei juca doar acolo în România… Ce le răspunzi?

Hahaha…eu nu am spus niciodată asta. Nu știi niciodată ce o să se întâmple în viață. Eu vreau să spun mulțumesc celor de la Botoșani pentru că mi-au dat șansa să joc acolo anul trecut, în special lui Marius Croitoru, prietenul meu, dar acum prioritatea mea este alta, Dinamo. Mă gândesc doar aici și vreau să dau totul pentru acest club.

-Ți-e teamă de reacția suporterilor dacă în continuare n-o să aveți rezultate?

Nu mă tem. Când am decis să vin aici am știut exact situația și nu e nicio problemă pentru mine.

-De ce nu ai venit la începutul sezonului?

E foarte greu să vă explic pentru că este o poveste mai lungă. Dar când am avut șansa să mă întorc în România am venit aici și acum voi da totul pentru Dinamo.

Citește și:

Răzvan Burleanu vrea să o ajute pe Dinamo să iasă din pasa proastă: ”Vrem și Liga lângă noi”

-->
Previous Răzvan Burleanu vrea să o ajute pe Dinamo să iasă din pasa proastă: ”Vrem și Liga lângă noi”
Next Dusan Uhrin: ”Tu vrei să mă omori?” Ce spune despre Puljic și Matei

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *