Interviu cu Vlad Morar: „Ei ne împing de la spate”


-->
După aproape un an de zile, Dinamo a reușit în sfârșit o victorie în deplasare. Câstigul împotriva Chindiei se datorează în mare parte foștilor jucători de la Gaz Metan, Vlad Morar, Irobiso (marcatori), dar și a lui Gabriel Moura, care a avut un assist.

Vlad Morar, la a doua reușită în cele 6 meciuri la Dinamo, a oferit un interviu pentru Playsport în care a vorbit despre situația de la echipă, atmosfera din vestiar, precum și importanța primei victorii din deplasare. De altfel, după cum a subliniat și atacantul lansat în fotbalul mare de Universitatea Cluj, următoarele partide, cu FCU Craiova și CS Mioveni, vor definitiva sezonul pentru „câini”: salvare directă sau baraj.

Salut, Vlad. Începem cu golul tău. Suporterii dinamoviști au făcut o paralelă cu reușita lui Denis Șerban din sezonul 2006-2007. L-ai văzut?

Nu am văzut golul marcat de Denis Șerban. În ceea ce privește cel pe care l-am marcat eu, a fost o decizie de moment și mă bucur pentru reușita mea și pentru cele 3 puncte obținute.

Prima victorie în deplasare. Cât de mult înseamnă pentru voi?

Ne dă speranțe pentru meciurile viitoare. Va trebui să dăm totul la fel ca și în meciul cu Chindia pentru a spera la salvarea directă de la retrogradare.

Urmează două finale la modul propriu: FCU Craiova acasă și Mioveni în deplasare.

Cel mai important este meciul de vineri, cu Craiova. Trebuie să-l câștigăm neapărat. Mai apoi, vom vedea la Mioveni. Totuși, repet, partida de vineri e crucială.

O finală a trecut, deja, cu Chindia. Ați mai fi sperat în cazul în care n-ați fi câștigat la Ploiești?

Cred că era ultima șansă cu Chindia, chiar și la egal. Sigur, ar mai fi fost meciuri, implicit puncte, dar ar fi fost foarte dificil să mai sperăm la salvarea directă.

Morar: „Ei ne împing de la spate”

Cât înseamnă, personal, acest gol?

Eu îmi doresc să marchez la fiecare partidă. Îmi dă putere să merg mai departe.

Ați fost susținuți de un număr impresionant de suporteri la Ploiești. Cât înseamnă aportul lor?

Tot timpul au fost lângă echipă și acest lucru s-a văzut prin rezultate. Ei ne împing de la spate. Am primit foarte multe mesaje de felicitare pe Instagram.

robiso, fostul și actualul tău coleg, a jucat fundaș central cu Sepsi, acum câteva etape. La Ploiești a marcat primul gol oficial pentru Dinamo. Cum te înțelegi cu el?

Este un jucător bun care poate ajuta echipa să-și atingă obiectivele la final de sezon. Mă înțeleg foarte bine cu el, mai ales că am jucat împreună și la Gaz Metan Mediaș, dar acum suntem la Dinamo.

Atât voi doi, cât și Gabriel Moura și Răzvan Grădinaru, toți veniți de la Gaz Metan, v-ați impus la Dinamo.

Da, într-adevăr. Noi o să dăm totul pentru Dinamo atâta timp cât o să avem contract cu formația. Înțelegerea mea expiră în această vară.

Dorești să rămâi la Dinamo?

Prima dată trebuie să scoatem echipa din această situație. Mai apoi, la vară, când suntem salvați, ne putem pune la masa negocierilor.

Cum este situația medicală a echipei?

O parte din colegi și-a revenit. De luni îi așteptăm la antrenamente, lângă noi, deoarece sunt jucători de valoare și pot să ajute echipa. După cum știi, a circulat și un virus în interiorul echipei.

Da, au declarat și antrenorii, la momentul respectiv, că este o viroză în cadrul echipei.

Și eu am fost foarte răcit. Din acest motiv am jucat foarte puțin cu Sepsi, când am intrat pe final. Am stat câteva zile pentru a mă recupera.

Situația este în oglindă, într-o oarecare măsură, cu cea din sezonul trecut. Ce ar însemna să legați 2-3 victorii la rând?

În cele două meciuri ce urmează, cu Craiova și Mioveni, ar fi foarte important să legăm victorii. Mai apoi avem două meciuri teoretic ușoare (n.r. – cu Gaz Metan și Academica Clinceni), dar și pe acelea trebuie să le câștigăm neapărat. Ne-ar da speranțe că ne putem salva direct, fără baraj.

Cum este domnul Uhrin?

Este un antrenor care dorește să salveze echipa din situația în care este. Muncește în fiecare zi, ca și noi, și își dorește să salveze Dinamo.

Citește și:

Sfântul Nicolae Velimirovici: ”Inima este un izvor, gura este un râu”

Previous Bani mai mulți pentru Dinamo: ”Știu”
Next Iuliu Mureșan pus la zid de Dinu Gheorghe

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *