Interviu cu Uhrin înaintea barajului


Dusan Uhrin, 54 de ani, antrenorul lui Dinamo, a oferit un interviu în GSP după ce s-au fixat detaliile barajului dintre Dinamo și U Cluj, cehul accentuând câteva cuvinte-cheie, pe care le va repeta și elevilor săi: ”Focus, realitate, concentrare”.

– Mister Uhrin, este mai bine pentru Dinamo că joacă primul meci în deplasare, la Cluj?

– Și când jucam eu fotbal, și când antrenam la începutul carierei în meciuri eliminatorii, nu mi-a păsat niciodată de locul unde jucam primul meci. Niciodată n-am ținut de aceste detalii. Psihic, poți pierde din concentrare. (râde) Uite, o să-ți zic după cele două partide dacă a fost mai bine sau mai rău că am jucat primul meci la Cluj. Eu zic că avem șanse 50-50 la sută în această „dublă”.

– Ați fi preferat altă formație la baraj decât U Cluj?

– Oricum, nu pot schimba ceva. Realitatea este că jucăm cu U Cluj, eu mă focusez pe realitate, nu pe iluzii, nu pe „Ce-ar fi fost dacă…?”. Acum, ne concentrăm pe realitate, suntem la baraj, trebuie să câștigăm, pentru ca Dinamo să continue în Liga 1. Repet, sunt șanse 50-50, nu există o favorită.

– Totuși, Dinamo e al doilea cel mai galonat club al României, nu e jenant sau mentalitate de echipă mică să gândească cineva de la echipă că sunt șanse egale cu o divizionară B?

– Vorbim de realitate, nu de istorie, de ceea ce ai fost ieri, alaltăieri, acum mai mulți ani. Dacă ne considerăm învingători deja, riscăm să pierdem. Tot repet niște cuvinte-cheie: focus, realitate, concentrare. Echipa mea e pregătită în orice moment, sper să fie bine la ora meciului, fără accidentări și pregătită pentru orice detaliu al partidei.

– Când spuneți că echipa e pregătită e pentru moral sau așa îi simțiți pe elevii dumneavoastră?

– Am avut probleme la început, dar situația s-a reglat la toate capitolele. Acum, din toate punctele de vedere, jucătorii sunt, cred că așa e, cu mintea doar la duelurile de baraj. Și ei știu că șansele sunt egale, intrăm să jucăm bine, să marcăm mai mult ca adversarul în fiecare meci.

– Gândiți simplu, minimalist, fără promisiuni și cuvinte mari.

– E vorba de focus pentru acest obiectiv. Ce să promit? Ideea e simplă: Dinamo trebuie să încheie bine această „dublă” de baraj, adică să continue în Liga 1. Nimeni nu ne asigură asta în afara muncii noastre.

– Și la ultimele conferințe, și la meciuri v-am văzut și zâmbind, nu mai este îngrijorarea de la începutul mandatului. De ce și cum se oglindește acest detaliu asupra echipei?

– Da, pot spune că sunt mai încrezător, am câștigat câteva meciuri, am adunat o serie bună, dar istoria nu mai e conectată la ceea ce am făcut până acum. Urmează două meciuri total distincte, Dinamo nu a mai fost în postura asta, jucătorii trebuie să fie concentrați pentru aceste două meciuri. Atât.

– Și apoi?

– Trăim și vedem. Doar aceste două meciuri contează acum, restul vom vedea.

– Ce le-ați spus deja jucătorilor despre U Cluj?

– Că nu va fi ușor, să nu se gândească la faptul că e echipă de ligă inferioară. Avem un respect mare pentru U Cluj. Nu teamă, ci respect, pentru că este o echipă ce ne poate crea probleme.

Dusan Uhrin, antrenor Dinamo: „Noi chiar suntem obișnuiți cu scandalul”
– Nici dumneavoastră nu știți ce veți face după această „dublă” de la baraj, nu v-ați gândit măcar un pic?

– Am vorbit de zece ori până acum, totul depinde de acest baraj. Vom face totul ca să câștigăm, sper că va fi bine. Apoi avem timp să discutăm, vom avea toate datele problemei.

– După ce U Cluj a ratat dramatic promovarea, este un avantaj pentru Dinamo că adversarul va fi afectat psihic?

– Am urmărit situația de acolo, am citit, dar eu știu mai bine ce este la Dinamo. (râde) Dinamo este obișnuită cu scandalul, așa că nu știu cum e la alții. La Dinamo mereu apar noutăți, sunt discutate, sunt amplificate, m-am obișnuit. Și de multe ori se scriu lucruri negative, m-am obișnuit și cu asta, dar situația se poate schimba în viitor. Mai întâi, focus pentru baraj, mai vorbim după.

N-am avut nicio discuție vizavi de viitorul jucătorilor, ce lot ar putea fi din vară, cine să mai vină, ce se va întâmpla cu mine. Vorbim strict de baraj, atât, focus și concentrare
Dusan Uhrin, antrenor Dinamo

Citește și:

Gigi Becali: ”Să felicit hoția?!”. Îl acuză și pe Reghe

-->
Previous Ordinea disputării meciurilor de baraj
Next Sabău nu o vede favorită pe Dinamo

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.