Interviu cu marcatorul de aseară: ”Trebuie să salvăm ce iubim mai mult”


De la 7 ani la Dinamo, Ricardo Grigore este mai mult decât un copil crescut de clubul din Ștefan cel Mare. Este un dinamovist convins, obișnuit cu titluri și cupe în fiecare sezon la grupa 1999, la pitici sau la juniori, dar și cu derby-uri trăite la intensitate maximă în Peluza Cătălin Hîldan. Membru DDB, Ricardo Grigore știe ce înseamnă Dinamo. „În primul rând sunt suporterul lui Dinamo și apoi jucătorul dinamovist Grigore Ricardo Florin”, spune internaționalul sub 21 de ani al „câinilor”, convins că Programul „Doar Dinamo București” poate salva clubul.

-„Ricci”, cum te-ai simțit pe postul tău de bază, de fundaș central? Ai reușit să marchezi, chiar de lângă Tamaș, un gol foarte important pentru Dinamo în victoria cu Astra, 2-0 în fața propriilor suporteri.

Mă bucur foarte mult că am câştigat primul meci oficial al acestui an. Acesta e postul meu, fundaș central, este important pentru mine că mi se acordă şanse să joc în centrul apărării. Aș sta și în poartă pentru Dinamo, doar să îmbrac acest tricou! Revenind la joc, este o victorie foarte importantă pentru noi, ne dă speranţe la play-off și trebuie să credem în continuare în acest obiectiv!

-Suporterii înscriși în Programul „Doar Dinamo București” au achiziționat 10% din acțiunile clubului, un moment istoric în fotbalul românesc. Ce ai simțit când ai văzut că suporterii au lăsat vorbele în urmă și au trecut la fapte?

Dinamo trece printr-un moment mai greu, dar sunt convins că alături de suporteri putem să ieşim din această criză. Programul DDB poate salva clubul și sunt mândru de ce au realizat suporterii noştri. De mic am crescut aici, știu ce înseamnă Dinamo. Suporterii dinamoviști sunt, cu adevărat, incredibili! Pe lângă atașamentul necondiționat demonstrat pe stadioane, indiferent de rezultatele pe care le-am avut, acum ne-au plătit și salariile. Acest gest unic în România ne-a motivat și mai mult, cred că s-a văzut acest lucru și în atitudinea noastră la meciul de aseară.

-Ce mesaj le transmiți dinamoviștilor după prima victorie în 2020?

Este un început promițător pentru echipă și pentru programul DDB. Suntem încrezători și motivați să demonstrăm pe teren că merităm un loc mai bun în clasament. Trebuie să lăsăm calculele și să ne gândim doar la următorul meci. Sunt convins că suporterii noștri vor invada Voluntariul, avem un singur obiectiv, să adunăm încă trei puncte. Vorbeam în vestiar despre ce au realizat suporterii noștri prin Programul DDB și sper ca numărul de soccios să crească spectaculos în perioada următoare. Eu, în primul rând, sunt suporterul lui Dinamo și apoi jucătorul dinamovist Grigore Ricardo Florin. Împreună cu suporterii trebuie să salvăm ce iubim mai mult, Dinamo Bucureşti!

2 goluri a marcat Ricardo Grigore pentru Dinamo în 9 meciuri disputate în acest sezon al Ligii 1. A mai înscris o dată în partida din Cupa României, Foresta Suceava vs Dinamo București, scor 0-4.

21 de ani va împlini Ricardo Grigore peste două luni, pe 7 aprilie. Născut în București, „Ricci” joacă de la 7 ani doar pentru Dinamo.

3 selecții are Ricardo Grigore, în toamna trecută, la reprezentativa sub 21 de ani a României. În preliminariile Campionatului European de tineret, Ricardo Grigore a jucat în partidele România vs Finlanda 4-1 și România vs Irlanda de Nord 3-0, ambele la Ploiești, precum și în meciul Irlanda de Nord vs România 0-0.

Citește și:

Veste MARE pentru ”câini”: ”Se va face”

-->
Previous Veste MARE pentru ”câini”: ”Se va face”
Next Dusan Uhrin despre transferuri: ”Asta ne dorim”

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *