Interviu cu Kopic: „Vreau, vedem, aștept”


Zeljko Kopic a oferit declarații pentru Gazeta Sporturilor despre șansele ca Dinamo să-și recupereze jucătorii accidentați pentru Derby de România împotriva FCSB, programat pe 20 octombrie la ora 21:00, și despre ce urmează pentru echipă.

După 12 etape, Dinamo ocupă un loc de play-off. Orice victorie ar putea urca echipa pe podium, în timp ce un eșec ar putea-o împinge în afara primelor 6 locuri. „Câinii roșii” continuă să lupte, deși în ultimele săptămâni Kopic, în vârstă de 47 de ani, s-a confruntat cu 7-8 jucători accidentați sau indisponibili.

Până acum, înaintea Derby-ului de pe 20 octombrie, Dinamo a obținut patru victorii și șase remize, fiind învinsă doar de echipele din Cluj-Napoca, U și CFR, pe terenul acestora.

– Mister Kopic, care este situația accidentaților în preajma debutului antrenamentelor pentru Derby de România?

– De marți revenim la muncă. O să analizez și vom vedea. Clar, expiră suspendările lui Selmani și Opruț. Din acest punct de vedere nu avem probleme. Trebuie să vedem care va fi situația accidentaților Boateng, Josh (Homawoo), Bordu (Bordușanu), Hakim (Abdallah) și Florescu. Sper ca unii să fie gata de joc!

– Cine are cele mai mari șanse?

– Boateng era aproape gata încă dinaintea ultimului joc, doar că au reapărut dureri. Eu zic că 2-3 vor fi recuperați. Este greu totuși să faci predicții.

– Selmani și Cîrjan cum se prezintă? Fiindcă ei ratează convocările la echipele naționale din cauza problemelor medicale.

– Selmani a avut acea problemă medicală cu Botoșani, doctorii i-au zis că ar fi bine să ia o pauză, să-și controleze corpul. Cătălin a fost duminică la echipa națională, a făcut un control medical, i s-a transmis și lui să ia câteva zile de pauză. Cred că vor fi gata de meci pentru următoarea etapă, dacă nu apar probleme neprevăzute.

– Sunt șanse să fie recuperat și Abdallah?

– Greu de estimat. El se simte bine. Dacă va fi bine în continuare, ar trebui ca de marți (n.red. mâine) să înceapă cu echipa, pas cu pas. A făcut bine antrenamente în ultima perioadă, cu mingea, fără minge, brațul este în regulă…

Despre obiective ..

– I-ați făcut pe dinamoviști să spere la play-off după ani răi la retrogradare. Dinamo este în grafic, așa cum estimați în perioada precompetițională din vară, se putea mai bine sau este mai bine decât vă așteptați?

– A fost o perioadă foarte, foarte grea, jucătorii au dat totul, și ceva în plus, în ultimele săptămâni. Acest sezon de Superliga este chiar interesant. Nu poți prevedea absolut nimic! Vor fi surprize mari în continuare.

Toți se luptă pentru mai bine. Este important pentru fotbalul românesc și pentru suporteri ca sezonul să continue cu astfel de rezultate.

Eu sunt optimist. Așa am fost mereu. Dinamo este pe un drum bun. Da, avem probleme, dar putem să îmbunătățim în curând ceea ce nu merge cum am vrea. Direcția este bună, credeți-mă!

Câți jucători mai vrea Kopic

– Credeți că vi se aduc până la Crăciun acei doi jucători solicitați?

– Aș mai dori doi-trei jucători, vedem,
așteptăm. Eu mă gândesc și altfel, strict din punctul meu de vedere: ce putem lua acum, regulamentar, nefiind fereastră de mercato, a jucat ultima oară în luna mai, în cel mai bun caz. Dacă au fost și accidentați… Da, îmi doresc transferuri, dar aștept.

Pentru noi prioritatea este să-i readucem apți în echipă pe cei accidentați. Și va fi, crede-mă! Și să urmărim, atent, cu mintea limpede, ceea ce am putea aduce să crească nivelul la Dinamo.

Citește și:

Robert Turcescu, ipoteză-șoc după decizia CCR în cazul Șoșoacă: „Să nu vă mire dacă pică o dronă peste România”

Previous Cîrjan trimis acasă de la națională
Next Ce surpriză pregătește clubul pentru viitor

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *