Ovidiu Burcă a acordat un amplu interviu pentru FANATIK în care a vorbit despre situaţia lui Dinamo. Antrenorul este sigur că va apărea un investitor la club, în opinia sa oportunitatea de business fiind una uriaşă.
Au trecut trei săptămâni de când aţi preluat banca tehnică de la Dinamo. Cum aţi evalua lotul?
– A trecut foarte puţin timp ca să-mi pot da seama de nivelul şi potenţialul real al jucătorilor. E nevoie de timp pentru a-i descoperi la sportivi dar mai ales ca şi oameni, ca şi caractere. Nu m-aş hazarda să fac afirmaţii cu certitudine în momentul asta. Dar pot afirma că există potenţial.
Care sunt posturile pe care mai aveţi nevoie de întăriri şi câte transferuri plănuiţi să efectuaţi în această fereastră de mercato?
– Orice jucător care poate ridica nivelul echipei este binevenit. Încercăm să construim o echipă solidă care să se bată meci de meci să câştige. Asta e mentalitatea clubului şi asta încercăm să construim.
În această vară au plecat mulţi jucători experimentaţi, care puteau ajuta clubul. Consideraţi că în acest moment Dinamo are lot de promovare?
– Au plecat jucătorii care au terminat contractele şi cei care nu şi-au mai dorit să rămână. Nici unii, nici alţii nu puteau ajuta. Au rămas cei care-şi doresc să facă performanţă. Cei motivaţi. De aici pornim reconstrucţia. Încercăm să echilibrăm lotul şi să-i ridicăm nivelul cât de mult putem.
„Nu lipsește absolut nimic”
S-a vorbit mult despre condiţiile de pregătire de la Dinamo. Ba că există multe lipsuri, ba că sunt condiţii excepţionale la Săftica. Dumneavoastră cum aţi evoluat condiţiile pe care le aveţi la dispoziţie?
– Condiţiile în acest moment sunt propice pentru performanţă. Nu lipseşte absolut nimic.
Referitor la capitolul despărţiri, Mihai Eşanu a plecat de la Dinamo, iar ulterior a transmis un mesaj că şi-ar fi dorit să rămână. Puteţi să clarificaţi cum s-a produs despărţirea? A fost decizia dumneavoastră de a nu vă baza pe el?
– Mihai era într-un moment în care trebuia să schimbe echipa. Am avut o discuţie în care i-am spus părerea mea. Nu cred că a înţeles, dar poate peste ani va înţelege. Cea mai bună soluţie, atât pentru el dar şi pentru club, era ca el să plece.
S-a vorbit mult şi despre o eventuală despărţire de Bogdan Gavrilă, proaspăt transferat în această vară. Care este situaţia atacantului?
– El este accidentat în acest moment. Din nefericire pentru el, în poziţia lui folosim jucătorul ”under”. În condiţiile astea, nu ştiu dacă va avea prea mult spaţiu să joace. E o problemă pe care el va trebui să o înţeleagă şi să o gestioneze.
Își dorește un investitor
Cât de mult resimţiţi dumneavoastră, de pe banca tehnică, lipsa unui finanţator? Se vorbeşte foarte mult de oameni de afaceri care poate vin, poate nu, la Dinamo. În ce fel vă afectează aceste chestiuni administrative?
– Am încercat să stăm departe de toate aceste discuţii din ultima vreme. Venirea unui investitor ar aduce multă linişte şi echilibru ca să putem construi ceva durabil. Altfel, vom construi castele de nisip, ca de fiecare data în ultimii ani. Eu nu pentru asta am venit. Sunt un antrenor de proces, nu de rezultat iar pentru asta este nevoie de linişte şi răbdare pe care un investitor le ar aduce.
Aveţi o relaţie strânsă cu Vlad Iacob, noul administrator special. În momentul în care aţi preluat conducerea tehnică a echipei, care a fost planul pe termen scurt şi mediu? După aproape o lună la echipă, simţiţi că situaţia evoluează favorabil?
– Mă cunosc de ceva vreme cu Vlad. E un tip foarte ambiţios, cu foarte mult entuziasm, cu o viziune extraordinară despre football business. Am sărit amândoi în barcă şi vâslim, nu ştiu unde vom ajunge dar sunt sigur că putem avea un impact pozitiv în viaţa echipei. S-au întâmplat foarte multe lucruri bune, cred că mergem în direcţia corectă.
Cere suportul fanilor
Cât de mult vă afectează noile complicaţii apărute la stadionul „Arcul de Triumf”? Dinamo va trebui să mai joace în „exil” până se vor rezolva problemele
– Acasă e acolo unde suporterii sunt cu noi. I-am simţit aproape în prima etapă, sperăm să vină după noi şi de acum înainte. Dacă vom reuşi să jucam pe “Arc”, vom deveni mult mai puternici, vom avea mai multă forţă şi energie pe care ni le vor da apropierea de suporteri.
Care este principala problemă cu care vă confruntaţi în acest moment la Dinamo?
– Nu am nicio problemă! (râde) Am doar preocupări. Cea mai importantă este să cresc nivelul de pregătire al echipei într-un timp cât mai scurt.
În ce măsură vă îngrijorează problemele financiare cu care se confruntă clubul?
– Problemele financiare, mai devreme sau mai târziu, se vor rezolva. Dinamo, astăzi, este o oportunitate de business cum apar o dată la 25-30 de ani. Sunt sigur că se va găsi un investitor care să simtă acest moment.
Este mai dificil să aduceţi jucătorii pe care vi-i doriţi la Dinamo? Poate, mai dificil, decât v-aţi fi aşteptat…
– Oamenii, în general, caută stabilitate, siguranţă. Noi putem oferi, în schimb, alte lucruri. Vor veni jucători care-şi asuma şi o doză de risc. Cine nu riscă în viaţă, nu bea şampanie!
Dinamo este avantajată de faptul că CSA Steaua, o contracandidată, nu are drept de promovare. La cum arată Liga 2 acum, Dinamo este una dintre favorite la unul dintre primele două locuri?
– Pe noi nu ne interesează problemele celorlalţi. Ne concentrăm atenţia doar la ce avem noi de făcut. Nu ştiu dacă suntem favoriţi sau nu, asta e treaba altora să stabilească.
Mesaj pentru suporteri
Aveţi un mesaj pentru suporterii care abia se trezească din acest coşmar al „ligii secunde” şi să vadă echipa din nou pe prima scenă?
– Să fie alături de echipa la fel cum au făcut-o în ultimii ani. Suntem în viaţă datorită lor şi vom face totul ca să fie mândri de noi, să le redăm mândria de a fi dinamovişti.
Citește și:
Cu ce se alege Simona Halep după al treilea titlu la Rogers Cup
No Comment