Întâlnire între Șerdean și Zăvăleanu


-->
Dorin Șerdean este noul acționar al firmei Lotus, cea care deține pachetul majoritar al S.C Dinamo 1948 S.A. Așadar, Pablo Cortacero este istorie. Rămâne de văzut dacă acest lucru va fi în beneficiul echipei, sau îi va aduce mai mult rău.

Intențiile lui Dorin Șerdean sunt momentan necunoscute, căci până acum omul din Alba Iulia a refuzat să ofere vreo declarație.

Conform Playsport, aceștia urmează să aibă o întâlnire zilele următoare. Cel mai probabil, interesul ambelor părți este acela de a găsi un investitor care să achite datoriile clubului stipulate în Planul de reorganizare. Pe lângă acestea, s-ar adăuga și suma de 550.000 de euro pe care Pablo Cortacero a oferit-o în 2020 clubului.

„Au fost zile crunte, Cortacero a continuat să promită că găsește bani și nu a vrut să renunțe la Lotus. În cele din urmă, după lungi negocieri și mai multe vizite ale lui Șerdean în Spania, Cortacero a acceptat să cedeze Lotus”, au explicat sursele PlaySport.ro.

Șerdean, bine intenționat?!

„În prezent, partea sportivă este importantă pentru Dinamo! Clubul trebuie să fie bine din acest punct de vedere, să evite retrogradarea și, apoi, să găsim un investitor care să achite datoriile și să scoată societatea din reorganizarea juridică. În momentul de față nu situașia lui Mureșan e importantă”, a punctat un apropiat de-ai lui Șerdean, sub protecția anonimatului, pentru PlaySport.ro.

„Suntem deschiși la orice discuție cu acționarii SC Dinamo 1948 SA, până în acest moment nu am primit vreo solictare. Dacă vor exista anumite intenții, vom vedea în ce măsură sunt legale sau oportune și ne vom forma o poziție la acel moment” – Răzvan Zăvăleanu

Citește și:

Virgil Popescu: ”Nu într-un război hibrid”

Previous Dusan Uhrin readuce o legendă la Dinamo
Next Dinamo își mai dorește 2 jucători

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *