Informații despre Raul Albentosa: „Asta mi-a spus”


Mario Nicolae a fost aspru criticat pentru transferurile realizate în iarnă. Odată cu legarea victoriilor, Jonathan Morsay și Raul Albentosa au ieșit în evidență, astfel încât fanii dinamoviști au încetat în a-l mai critica pe oficialul clubului.
Cei doi nu vor mai continua la Dinamo și în sezonul următor. Suedezul a fost împrumutat, iar spaniolului nu i se pot satisface cerințele financiare.

“Nimeni nu se aștepta ca un jucător precum Albentosa, cu peste 100 de meciuri în Primera Division, să vină la Dinamo. Nu a fost ușor să îl conving, dar el a acceptat un salariu de nivelul Ligii a 2-a din România. Toată lumea îmi atrăgea atenția asupra transferurilor, dar uitați cât de mult ne-au ajutat în acest sezon. Albentosa este genul de fotbalist care a câștigat un milion de euro la Deportivo și anul trecut primea în jurul la 25-30.000 de euro pe lună la ȚSKA Sofia. Deci este foarte greu să ții un asemenea jucător.

Nici dacă ar fi cerut 20.000 de euro, vă dau un exemplu, Dinamo tot nu și-l putea permite. Nu cred că este cineva în România care ar putea să țină un fotbalist precum Albentosa. Știu că l-a contactat Craiova (n.r. FC U Craiova), dar din ce mi-a spus își dorește să continue în Spania. Îl cunosc foarte bine și ne-am apropiat destul de mult în lunile petrecute la Dinamo și mi-a mărturisit că prioritatea numărul unu este să se întoarcă acasă!”, a spus Mario Nicolae, în exclusivitate pentru Realitatea Sportivă.

Citește și:

Marcel Ciolacu, dur vizavi de clipurile pro-vaccinare: ”E Sofia Loren Raluca Turcan? Parcă sunt staruri rock”

-->
Previous Echipa de START a României. 2 dinamoviști sunt titulari
Next Badea: „Vor fi negocieri cu jucătorii”

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *