Informație IMPORTANTĂ pentru fanii lui Dinamo


Dinamo a fost părăsită aseară de fani pe bătrânul stadion din Ștefan cel Mare. Cei puțini care au venit l-au înjurat pe Negoiță și au susținut echipa. Doar că au fost extrem de puțini. Chiar președintele clubului a anunțat că s-au vândut până în 300 de bilete. Restul au intrat cu ajutorul invitațiilor sau legitimațiilor mass-media. Iar clubul și-a dat seama că a greșit când a anunțat că abonamentele nu mai sunt valabile în play-out și vor remedia această greșeală de meciul viitor.

”A fost destul de clar de la început că abonamentele sunt valabile doar în sezonul regulat. Deocamdată nu s-a luat o decizie definitivă. Ele nu mai erau valabile pentru play-out sau play-off. Facem tot ce se poate ca următorul meci să fie valabile abonamentele, am avut o problemă tehnică înainte de meciul asta”, a declarat Alexandru David, președintele ”câinilor”.

Previous Alexandru David, declarații FOARTE TARI la Digisport
Next Miriuţă, declaraţii INCREDIBILE. Ce crede că-i lipseşte lui Dinamo

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *