Marius Niculae a fost coleg de cameră cu Cristiano Ronaldo în perioada în care Sporting Lisabona era antrenată de Ladislau Boloni. Portughezul a ajuns cel mai bun jucător din lume, alături de Messi. Niculae spune însă că Ronaldo era foarte ambiţios şi muncitor încă de mic. ”Săgeată” dezvăluie că starul lui Real Madrid făcea exerciţii inclusiv în cameră şi era obsedat de condiţia fizică.
”Un jucător mare, de calitate, da, se întrezărea. Dar nici chiar cum este acum, la ce nivel a ajuns acum. Îi plăcea, venea înainte de antrenament, făcea… după antrenament, făcea chiar şi în cameră. Eu am crezut că e exagerat, chiar îl certam: ”exagerezi, faci prea mult”. Uite că… A zis că făce în cameră că îi e ruşine că îl ceartă colegii”, a dezvăluit Niculae la Telekom Sport.

No Comment