Adrian Caragea, extrema stângă a echipei Dinamo, în vârstă de 19 ani, este accidentat și nu va putea evolua în primele meciuri din play-off.
Caragea s-a accidentat în timpul cantonamentului din Antalya, dar a reușit să joace un minut în partida cu Universitatea Cluj, încheiată 0-0, al doilea meci al lui Dinamo din 2025. Ulterior, extrema stângă nu a mai intrat pe teren.
Caragea s-a accidentat din nou și, conform Radio Dinamo, va reveni pe teren peste câteva săptămâni, ratând astfel startul play-off-ului. Acesta era una dintre opțiunile U21 din lotul lui Kopic.
Totuși, Dinamo nu resimte lipsa sa, deoarece titularii Alexandru Roșca și Cătălin Cîrjan îndeplinesc cerințele regulamentului U21.
Transferat la începutul sezonului de la Sassuolo, Caragea a evoluat în 11 meciuri din Superliga, fără gol sau assist. De asemenea, a mai bifat două apariții în Cupa României.
Un alt tânăr jucător transferat de Dinamo în vară, Cristian Licsandru, se confruntă și el cu o accidentare. Mijlocașul central a suferit recent o intervenție chirurgicală la ligamente, iar șansele sale de a reveni pe teren în acest sezon sunt extrem de reduse.
„Buletin medical – Cristian Licsandru. Jucătorul nostru a fost supus unei intervenții chirurgicale la nivelul ligamentelor genunchiului stâng. Intervenția a fost una fără probleme și totul a decurs fără complicații.
Lics este așteptat să reia pregătirile spre finalul acestui sezon competițional. Suntem alături de jucătorul nostru și-i dorim multă sănătate așteptând cu nerăbdare să-l vedem din nou în tricoul clubului nostru”, a transmis Dinamo.
Citește și:
Din ce-și câștiga traiul Cătălin Bordea înaintea celebrității: „Trafic de sfinți în Spania”
No Comment