Mircea Rednic nu uită, dar iartă! Antrenorul ”câinilor” este dispus la o conciliere cu Mircea Lucescu, după atacurile dure de la începutul lui 2019. ”Puriul” n-a fost la meciul de old-boys dintre dinamoviști și steliști de duminica trecută, tocmai fiindcă a fost prezent Il Luce și-a explicat astăzi exact situația. Împletind tonul serios cu ironia.
”Mircea Lucescu… De la Mirciulică, Crețulică și cum mi-a mai zis acum am ajuns ”domnul Rednic”. Nu am nicio problemă, am discutat cu Andone și-am preferat să mă sacrific, pentru ca acea gală frumoasă să nu se strice. N-am vrut mari titluri sau să mă luați la mână, din nou. Clar că există varianta să mă împac cu Lucescu. Eu n-am ce să-mi reproșez. Eu întotdeauna am vorbit la superlativ despre el, îi port recunoștință pentru ceea ce a făcut pentru mine, pentru fotbalul românesc. Restul, ce i-au zis cei care au făcut articolele respective… La el, dacă nu aveai valoare, nu jucai”, a spus Rednic.
Citește și:

No Comment