Hanca: „Asta este valoarea noastră”


Sergiu Hanca a fost schimbat de antrenorul Cosmin Contra în minutul 55, motivând că avea nevoie de viteză pe acea bandă. Mijlocașul lui Dinamo care a fost unul dintre cei mai buni jucători sezonul trecut nu a fost supărat decât din cauza faptului că aventura europeană s-a oprit prea brusc pentru ei.

„Este un pic dificil să digeram acest eșec, dar aceasta este valoarea noastră în momentul de față. Am sperat, dar cei de la Bilbao ne-au predat o lecție adevarată de fotbal. În momentul de față contra echipelor de genul acesta da , atât putem. Este important că am dat de un adversar puternic si am vazut la ce nivel se joacă, cel putin aici pe San Mames.

O să ne intoarcem in campionatul nostru să încercăm sa facem lucrurile cat mai bine si la anul să jucam din nou cu echipe puternice. Am primit doua goluri foarte rapid si pe urmă a fost mai dificil să revenim.

Trebui să uităm cat mai repede, pentru ca maine deja este vineri, avem un antreanment de refacere, iar duminica intram in cantonament. Luni avem meci cu Mediaș, trebuie să uitam. Ce a fost, a fost o experienta frumoasa si sa ne întoarcem la ale noastre, să castigam meciurile din campionat, a declarat Segiu Hanca la Dolce Sport.

Citește și:

Raul Garcia: ”Noi nu știm să speculăm”

-->
Previous Raul Garcia: ”Noi nu știm să speculăm”
Next Nascimento a avut galerie la Bilbao. Cine a fost alături de mijlocaș

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *