Ghinionul lui Bokila. Cum pierde o sumă importantă de bani


Jeremy Bokila este urmărit de ghinion! După ce reușise să marcheze după aproape un an, ultimul lui gol înscris fiind undeva în luna decembrie a anului trecut, se pare că acesta nu mai este în acest moment trecut în raportul de joc.

Conform Gazeta Sporturilor, în primă fază, Istvan Kovacs a trecut în documentul oficial ca marcatori: Salomao, Paul Anton și Bokila. Nu i-a atribuit lui primul gol, dar i l-a pus pe ultimul, unde pe reluările TV se vedea clar că mingea a fost trimisă în proprie poartă de Ovidiu Bic!

La 15 minute de la finalul partidei, observatorul jocului, Patriţiu Abrudan, a comunicat redactorului ziarului menționat că arbitrul Kovacs îl va trece în raport pe Jeremy cu două goluri: „Primul și ultimul gol sunt marcate de Bokila!”.

Conform contractului pe care-l are cu Dinamo, Jeremy are 500 de euro primă pentru fiecare gol sau pasă de gol pe care o are în tricoul „câinilor”. Dacă sâmbătă seară era sigur că are cel puțin un gol marcat și 500 de euro în cont, situația s-a schimbat radical ieri dimineață.

Kovacs a modificat raportul, iar surse din cadrul CCA au declarat pentru Gazetă că Bokila nu apare ca marcator al niciunui gol la Mediaș: „Primul gol i-a fost trecut lui Salomao pentru că mingea era intrată în poartă în momentul în care Bokila o atinge! A doua reușită e clară, Paul Anton din penalty, iar golul trei i-a fost atribuit medieșeanului Ovidiu Bic drept autogol”.

Citește și:

Miriuță: ”L-au preferat pe Dan. Asta a fost tot”

-->
Previous Steliano n-a învățat nimic! A petrecut iar cu sticle de vin, în timpul liber
Next Miriuță: ”L-au preferat pe Dan. Asta a fost tot”

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *