Ghinion în atac în amicalul cu Farul 2


Dinamo calcă pe accelerație. După eșecul de ieri, 0-2 cu Unirea Slobozia, băieții lui Ovidiu Burcă au disputat un nou amical, contra echipei secunde a Farului Constanța, pe terenul sintetic din Buftea. Antrenorul dinamovist a jucat fără un atacant veritabil.

Dobrogenii, locul 3 în Seria 3 din Liga 3, au vrut să stabilească un nou record legat de cel mai rapid gol. Au șutat spre poarta lui Oncescu imediat ce arbitrul a fluierat debutul partidei. Mingea s-a dus puțin peste. După alte 2 minute, Alexandru a scăpat în careul mare, a tras puternic, dar pe lângă. Stoian și-a încercat și el norocul, însă mingea a ajuns în zăpada din spatele porții noastre.

Ahmed Bani a încercat să potolească avântul celor de la Farul. A prins un șut de la 25 de metri, fără să modifice tabela. Cea mai frumoasă fază a lui Dinamo a venit în minutul 25. Mingea a circulat pe traseul Moura – Ghezali – Borcea, acesta din urmă a centrat, Bani a reluat din demivoleu, însă balonul a nimerit transversala, a căzut aproape de Iulian Roșu, care a tras peste.

După 2 ocazii ale celor de la Farul 2, Șerban a avut ocazia să deschidă scorul. A șutat însă slab din 12 metri și le-a permis fundașilor constănțeni să respingă. Caruselul paselor dinamoviste a curs excelent și în minutul 35. Neluț Roșu a fost la capătul fazei, a trimis puternic de la 18 metri, însă portarul advers s-a întins și a respins. Mijlocașul dinamovist chiar a trimis mingea în plasă, cu 4 minute înainte de pauză, dar arbitrul fluierase cu câteva fracțiuni de secunde mai înainte un henț.

Ghionul pentru Dinamo a continuat. Iulian Roșu a luat transversala la țintă chiar în ultimul minut al primei reprize, cu un șut de la marginea careului mare. Constănțenii au început mai bine și partea secundă. Moura a fost depășit la o săritură la cap de un adversar, însă mingea nu a prins poarta. După un minut, un nou șut a plecat spre Oncescu, fără a-i da emoții goalkeeperului dinamovist.

Ghezali a adus pericolul la poarta Farului. După un corner, a țintit colțul lung, dar mingea a trecut pe lângă. Minutul 63 a adus o ocazie mare pentru constănțeni. Unul din atacanții Farului a încercat un șut la vinclu. Nu a fost departe de gol, dar scorul a rămas egal. Intrat în repriza a doua, Fărăgău a fost aproape de 1-0. La un contraatac rapid, a șutat puternic, iar portarul Farului a respins în bara din stânga sa.

Dinamo a asediat careul Farului 2 în ultimele minute. Iulian Roșu l-a nimerit fix pe portarul advers, din 8 metri. S-a terminat însă 0-0.

În partea a doua au mai jucat Fărăgău, Stanciu și David Irimia. Dinamo mai are un meci amical de jucat, săptămâna viitoare, contra celor de la FC Brașov.

Dinamo: Oncescu – Moura, Patriche, Giafer, Șerban – Borcea, Neluț Roșu, Iulian Roșu, A. Irimia – Ghezali, Bani.

Citește și

Ce așteaptă Ovidiu Burcă: ”O veste bună”

Previous Primul eșec în amicale pentru Dinamo
Next Un nou fotbalist dat afară

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *