FRF ia o decizie incredibilă: fotbaliști au nevoie de certificat verde


Federația Română de Fotbal a luat decizia de a nu mai permite jucătorilor să evolueze decât dacă pot trimite către FRF Certificatul Verde. În aceste condiții, fotbaliștii care nu s-au vaccinat sau nu au avut virusul în ultima perioadă vor trebui să se testeze înainte de fiecare meci.

Federația Română de Fotbal a luat o decizie de ultimă oră în privința competițiilor interne. Începând din 21 octombrie, fotbaliștii nu mai pot să se afle pe teren decât dacă trimit la FRF dovada că au Certificatul Verde, care se obține în urma vaccinului împotriva Covid-19 sau a trecerii prin boală ori a realizării unui test.

Certificatele obținute în urma testării rapide sunt valabile 24 de ore, iar cele pentru testul RT-PCR au o valabilitate de 72 de ore.

„Echipele vor trimite la FRF(medical@frf.ro) și, pentru Liga 1, la LPF, un tabel cu componenții clubului care au fost testați RT-PCR sau prin test antigen rapid pentru COVID-19. Acesta trebuie să conțină numele, prenumele, funcția, data recoltării testului, tipul de test efectuat și rezultatul.

De asemenea, trebuie trimis și un document cu buletinele de analiză scanate, precum și deciziile DSP în urma eventualelor anchete epidemiologice. Acest model de informare se va menține pe toată durata competiției. Suplimentar față de cele de mai sus, vor fi prezentate documentele aferente fiecărei persoane din delegația unei echipe (staff + jucători + alți oficiali) la fiecare meci disputat de echipa respectivă.

Astfel, pentru jucători, Certificatul Verde (QR code) trebuie să fie anexat carnetului de joc (la fel ca și viza medicală – condiție pentru dreptul de joc), arbitrul având obligația verificării acestor documente. Pentru evitarea oricărui dubiu, doar în situația jocurilor la care participă jucători minori (exceptați de la testare), obligația prezentării QR Code-urilor se aplică doar pentru membrii delegației (staff + jucători + alți oficiali)majori”, se arată pe site-ul Federației Române de Fotbal.

Citește și:

Avertismentul lui Iuliu Mureșan: ”Puțini vaccinați la echipă. E o dramă”

Previous Răducioiu s-a întâlnit astăzi cu Mureșan
Next Rednic pregătește 2 surprize pentru derby-ul cu Rapid

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *