FOTO Vali Lazăr nu dă semne că s-ar întoarce la Dinamo


Mijlocașul despre care s-a vorbit că se va întoarce în această vară din Qatar la Dinamo, Vali Lazăr, nu dă semne că ar vrea să revină în România chiar dacă clubul la care a evoluat jumătate de an nu a plătit încă lui Dinamo suma de bani care i-ar permite să-l achiziționeze definitiv. El a postat astăzi o poză din vestiarul echipei qatareze deși ar fi trebuit zilele acestea să se pregătească deja cu echipa din Ștefan cel Mare.

Cosmin Contra a dezvăluit că Lazăr a vorbit cu Ionel Dănciulescu și că jucătorul l-a rugat să-l înțeleagă de ce vrea să rămână acolo, în Qatar.

”Vali Lazăr trebuie să ajungă dintr-un moment într-altul la echipă. Eu îl înțeleg și pe el că vrea să continue acolo, dar dacă clubul de acolo nu plătește ce cere Dinamo, atunci nu se va face transferul. Am înțeles că a fost dorința jucătorului să rămână acolo, Dinamo a vrut să ajute, a arătat înțelegere, dar lucrurile se fac profesionist, trebuie ca toți să fie serioși. Dănciulescu și Mutu sunt responsabili să vorbească cu acea echipă.

Dacă revine, îl vom integra cât mai repede în dinamica lotului”, a declarat ieri Cosmin Contra.

Citește și:

Cine va arbitra Dinamo-Athletic Bilbao

-->
Previous Cine va arbitra Dinamo-Athletic Bilbao
Next Echipele de start la Dinamo-Botoșani. Albin nu a prins lotul

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *