FOTO Reacția lui Reda Jaadi după prima eliminare din Liga 1


În minutul 67 al meciului de la Iași cu Poli (1-0), Reda Jaadi a fost eliminat după ce a primit eronat al doilea cartonaș galben după un duel cu Laurențiu Rus. Reluările TV demonstrează că arbitrul Chivulete s-a înșelat după ”convulsiile” ce l-au cuprins pe Rus, care l-a și lovit înainte de a cădea pe belgianul dinamoviștilor.

Oamenii de fotbal au criticat decizia ”centralului” la posturile TV după partidă. Reda Jaadi a reacționat și el pe Instastory: ”Este fotbal. Arbitrul face greșeli, dar eu nu meritam acel cartonaș. Fără supărare, eroarea este umană. Fiți pozitivi, importantă este victoria”. Cu toate acestea, mijlocașul trebuie să fie atent. Mircea Rednic l-a atenționat după meci: ”La Jaadi nu a fost roșu, poate a fost o mică compensație. Poate din dorința de a face prea mult își pierde capul. O să sufere și el. O să stea la rând acum, iar până îți vine rândul la Dinamo, ai de așteptat”.

Citește și:

DECLARAȚIA amuzantă a week-end-ului! ”L-a bătut Dumnezeu că a fost egoist”

-->
Previous Noul ”Bizon”. Ce-a făcut ultimul jucător debutat de Rednic la Dinamo
Next DECLARAȚIA amuzantă a week-end-ului! ”I s-a ridicat un mușuroi în față”

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *