Florin Răducioiu se ia de Gabi Torje


Florin Răducioiu, jucător la Dinamo între 1985 și 1990, și viitor oficial al „câinilor”, îl ceartă pe Gabi Torje pentru declarațiile pe care acesta le-a făcut la sfârșitul meciului cu FC Voluntari, pierdut de alb-roșii cu scorul de 1-2.

Răducioiu acuză mesajul de resemnare trimis de Torje și îl sfătuiește să lupte în continuare pentru a scoate rezultate pozitive și a salva echipa de la retrogradare.

„Declaraţia lui îmi dă de înţeles că nu mai e nicio şansă, că nu mai sunt soluţii, că echipa din punct de vedere psihologic e prăbuşită, nu e aşa.

Cât timp matematica nu te condamnă la o posibilă retrogradare, pentru că din păcate asta e realitatea, ai obligaţia, tu, împreună cu echipa ta, vorbesc despre Torje, de a lupta, de a da tot pe teren pentru a reuşi să câştige cu orice preţ meciurile.

Nu e o problemă că se pierd meciurile, dar meciurile trebuie pierdute cu onoare. Evident că nu doresc, dar dacă pierd, vreau să dau totul pe teren, ceea ce la Dinamo nu se întâmplă.

Nu e vorba aici că nu îi mai salvează niciun psiholog. Mai aveţi atâtea meciuri, încercaţi să vă regrupaţi, să regăsiţi spiritul de echipă pe care sunt convins că îl puteţi avea”, a declarat Răducioiu, potrivit Telekom Sport.

Citește și:

Claudiu Năsui: ”Noul ministru al Finanțelor, conspiraționist și dușman al multinaționalelor”

Previous Veste MARE pentru Dinamo
Next Persoana care cere ca insolvența să fie interzisă cluburilor

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *