Florin Prunea, declarație despre o revenire la Dinamo: ”Asta cred”


Florin Prunea a fost astăzi invitat la GSP Live și a vorbit despre negocierile cu Dinamo, despre plecarea lui Alexandru David de la clubul din Ștefan cel Mare, dar și despre modul în care este condus în acest moment clubul.

„Am stat de vorbă cu Alexandru David, mi-am dat seama în 10 minute că vrea binele lui Dinamo. A făcut tot ceea ce a depins de el pentru a face lucruri bune. Doar că nu am fost de acord cu demiterea lui Niculescu, eu nu aș fi făcut așa ceva niciodată! Dacă veneam la Dinamo, cred că o perioadă aș fi continuat cu Niculescu.

Rednic nu a făcut o schimbare ușoară, mulți jucători nu se adaptează. Cred că Dinamo ar avea nevoie de o conducere pursânge, care să se priceapă la fotbal și să ia decizii pe care să și le asume. E rău că Negoiță nu comunică. Ca buget, Dinamo e în primele 4 echipe din țară, am văzut actele. Cu acest buget, trebuia să fii în primele 4 în clasmanet fără probleme.

Nu cred că se poate să vin la Dinamo acum, i s-a dat mână liberă lui Mircea. Nu știu dacă este bine ce se întâmplă, ar trebui ca antrenorii să se focuseze doar pe ce au de făcut ca tehnicieni. Am fost coleg cu Rednic, nu gândim diferit fotbalul, suntem dinamoviști”, a spus Prunea, la GSP Live.

”Am discutat și cu Negoiță, nu doar cu Bălănescu și David. A fost o negociere corectă, dar nu ne-am înțeles asupra duratei contractului. Nu s-a pus problema de bani. Mi s-a oferit un contract pe câteva luni și atât. Dinamo e o echipă cu suporteri pretențioși, pe care nu poți să-i păcălești, așa că mi-am luat toate măsurile înainte să plec la un drum”. Florin Prunea, fost portar Dinamo

Citește și:

A fost șef la Dinamo, acum e adversar. Își începe munca și va pune probleme ”câinilor”

-->
Previous Mesajul lui Niculescu pentru cel care l-a dat afară de la Dinamo
Next Un fost dinamovist, gol de senzație pentru echipa sa, calificare în semifinale și o accidentare

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *