Florin Prunea a explicat aseară în ce stadiu sunt negocierile cu Ante Puljic, omul pe care suporterii îl doresc cel mai mult să se întoarcă la Dinamo. Așa cum v-am explicat aseară, transferul nu este încă picat, dar croatul nu vrea să vină la Dinamo decât în condițiile pe care șefii le-au acceptat inițial: 50.000 de euro la semnătură și 11.000 de euro salariu lunar. Rămâne de văzut dacă Negoiță va fi convins astăzi să-i satisfacă aceste pretenții financiare.
”Nu cred că merge la FCSB, el e dinamovist. E simte pentru acest club, cred că va veni până la urmă la Dinamo. Știe că suporterii îl vor. Dacă vom găsi ceva peste ce avem deja, bineînțeles că vom aduce. Dacă nu, se va merge la drum cu acest lot. Important e să revină jucătorii accidentați”, a declarat Prunea la Digi Sport.
Sunt șanse mari ca dinamoviștii să se înțeleagă astăzi cu Puljic, totul depinde de Negoiță și de cât este dispus să investească ca Dinamo să aibă o șansă în play-off. Pentru că și aseară s-a văzut că echipa nu stă chiar bine în apărare, Piscitelli fiind salvatorul echipei aseară.
Citește și:
REPORTAJ VIDEO SUPERB cu Fabbrini. Cum a sărbătorit victoria italianul
No Comment