Florentin Petre, despre situația lui Patrick


Florentin Petre a reacționat după ce oficialii dinamoviști au anunțat că nu vor să se mai bazeze pe serviciile fiului său din sezonul viitor. El crede că Patrick ar fi meritat să rămână la Dinamo.

„Am vorbit cu Mutu despre situația lui, știam de două săptămâni că Dinamo nu va mai conta pe el. Asta e, acum o să vedem ce este de făcut. Domnul Giovanni (n.n. Giovanni Becali) îi va căuta echipă.

Eu cred că Patrick a demonstrat că merita să rămână la Dinamo. Sper să joace tot în Liga 1, iar dacă nu vom găsi o soluție, atunci el se va prezenta la reunirea lui Dinamo, pentru că mai are 4 ani de contract”, a spus fostul jucător al roș-albilor, pentru digisport.ro.

Dinamo a mai dorit o dată să-l împrumute pe Patrick, în iarnă, la Concordia, dar apoi s-a răzgândit. Acum, cei de la Dinamo susțin că nu au probleme cu regula U21, chiar dacă Patrick va pleca. „Îi avem pe Nedelcearu, Târcoveanu, Dudea, Olteanu, deci sunt soluții”, a spus Ionel Dănciulescu.

Fiul lui Florentin Petre a fost însă titular de doar 3 ori în Liga 1 în sezonul precedent și a bifat în total 14 meciuri. El a marcat un gol în victoria roș-albilor cu FCSB, scor 3-1.

Previous VIDEO Rotariu, învins de Hanca la națională
Next Maxi Oliva: "Sper să joc mai mult"

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *