Finanțator din umbră al lui Dinamo: ”Nu vrea să recunoască”


Dinamo are în continuare probleme financiare pentru că în comparație cu alte echipe nu are un finanțator care să bage bani constant și să asigure un buget decent pentru Liga 1. Cu toate acestea, Victor Becali dezvăluie că Cristi Borcea se implică în continuare la Dinamo și nici Nicolae Badea n-ar sta prea mult departe.

”Dinamo ar avea nevoie de câteva milioane bune ca să stea liniștită din punct de vedere financiar. Dinamo ar trebui să aibă un buget de cel puțin 10 milioane de euro ca să poată ajunge la nivelul celorlalte echipe.

Dinamo se află într-o situație grea, eu îmi doresc din tot sufletul să se salveze de la retrogradare, deși mi-e greu să cred că se poate. Am încredere și în dorința lui Flavius Stoican de a salva echipa. Eu cred că Dinamo ar putea continua în Liga 2. De exemplu, Badea nu o să se îndepărteze niciodată de Dinamo. Borcea le mai dă și el câte ceva, deși nu vrea să recunoască.

N-ar fi o problemă ca Dinamo să reziste în Liga 2, vor continua cu siguranță și în Liga 2, dar obiectivul lor e salvarea. Domnul Badea a făcut prea multe pentru Dinamo, nu se va îndepărta niciodată de club”, a declarat Victor Becali pentru digisport.ro.

Citește și:

Mănăstirea Agapia, sfințenie și artă în inima naturii

-->
Previous Se vinde Dinamo: ”Este un fond de investiții enorm”
Next FC Argeș-Dinamo. Echipele probabile și cotele Betano

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.