Explicații după Dinamo-Sepsi, 1-3: ”Dintr-o eroare. A fost dat negativ”


Conducerea lui Dinamo l-au forțat practic pe Dusan Uhrin să-și dea demisia prin tot ce i s-a întâmplat înainte de declanșarea pandemiei, l-au adus pe Adrian Mihalcea, iar jocul a fost jalnic în această seară și retrogradarea nu mai pare un scenariu imposibil.

”Astăzi nu ne-a ieșit și sper să nu se mai întâmple pe viitor. Sunt foarte supărat că ne-am antrenat perfect și dintr-o eroare pentru că Cătălin a fost dat negativ la două teste săptămâna aceasta, nici miercuri nu am putut să ne antrenăm, nu poți să faci nimic la condiția fizică. Îmi pare rău, sper să spălăm rușinea de astăzi cu meciul de joi și să ne revenim și să urcăm în clasament.

Pur și simplu am avut 4-5 ocazii clare, avem acum 3 zile de antrenamente înainte de Steaua, o să reușim. Nu pot să fiu supărat pe un coleg.

Încet, încet, o să facem antrenamente, o să ne unim și o să ne iasă și jocul. Suporterii fac un lucru minunat, sunt alături de noi, i-am făcut lui Mister un debut negru, dar sper să câștigăm Cupa și să terminăm în primele locuri din play-out.

Citește și:

Leo Grozavu, mesaj pentru dinamoviști: ”Sper să realizeze”

Previous Leo Grozavu, mesaj pentru dinamoviști: ”Sper să realizeze”
Next Mihalcea, declarații după rușinea cu Sepsi

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *