EXCLUSIV Velodromul, un adevărat depozit unde tabloul lui Patzaichin e aruncat!


Astăzi a avut marea întâlnire pusă la cale de Adrian Mutu și cu toții au căzut de acord că în cazul în care nu se va putea ajunge la un acord sau nu va exista cale legală ca stadionul Dinamo să fie reconstruit, se va face o nouă arenă în locul velodromului din Complexul Sportiv din Ștefan cel Mare.

Aceasta se află în fundul complexului, iar vizavi de el este chiar autobaza RATB din Floreasca. Noi am mers direct de la sediul MAI să vedem la fața locului cum arată acum acest velodrom.

Imaginile sunt dezolante, iarbă mare ca pe câmp, sticle sparte ca de altfel în tot complexul, imagine de loc părăsit. Și chiar așa este pentru că acolo competiții nu au mai avut loc de foarte mult timp.

Singura problemă ar fi secția de rugby, care se află în interiorul acestei construcții și care ar trebui să-și găsească spațiu. ”Pe noi nu ne afectează, doar că o să mutăm vestiarele în altă parte, iar ca joc vom evolua tot pe Florea Dumitrache”, ne-a spus Ștefan Demici, șeful acestei secții.

În afara secției de rugby în interiorul construcției este un adevărat depozit – saltele de toate tipurile, paturi vechi, lemne chiar și în tot tabloul acesta dezolant stă undeva aruncat un tablou vechi cu marele Ivan Patzaichin.

Citește și:

Ce a discutat astăzi Adrian Mutu cu fanii prezenți la MAI

-->
Previous Ce a discutat astăzi Adrian Mutu cu fanii prezenți la MAI
Next Anunț important al lui Ionuț Negoiță astăzi

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *