EXCLUSIV Un fost dinamovist e la un pas de revenirea în Liga 1


Încă un fost dinamovist se poate întoarce în Liga 1. Dar nu în Ștefan cel Mare, cu toate că gruparea roș-albă a obținut o sută de mii de euro din transfer. Atunci când l-a adus în vara 2017, ”câinii” credeau că au dat lovitura cu transferul lui Filipe Nascimento de la CFR Cluj. A plecat după doar jumătate de an, cu două goluri în 16 meciuri.

Mijlocașul de 24 de ani, crescut la Benfica Lisabona, a ajuns la Levski Sofia, însă nu a fost satisfăcut de anul petrecut în Bulgaria. Nici cei de la Levski nu au fost entuziasmați de relația cu Nascimento. Filipe s-a mai întors în București, dar numai în vizită. Zilele acestea ar putea semna cu Poli Iași, susțin sursele doardinamo.ro, sperând să ajungă în play-off cu gruparea antrenată de Flavius Stoican. Discuțiile sunt foarte avansate. Mircea Rednic este acoperit în zona centrală la mijlocași, mai ales că ar putea să oficializeze curând și transferul lui Nabil Jaadi. Pe postul lui Nascimento sunt Atmane, Ioan Filip, chiar Nistor, oameni de bază sub comanda ”Puriului”.

Citește și:

Elogii în presa străină pentru un jucător de la Dinamo

-->
Previous Un jucător de la Dinamo nu mai suportă: ”Nu trebuie să fiu condamnat”
Next Explicațiile ratării unui al doilea an: ”Eu sunt vinovat”

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *