EXCLUSIV Romera: ”Suntem mai puternici când suntem uniți cu suporterii”


Fundașul dreapta spaniol a lui Dinamo, Romera, transmite un mesaj înaintea meciului cu Athletic Bilbao fanilor. De asemenea, el a vorbit despre visul său pe care încă nu și l-a îndeplinit dar și despre cum este să fie tătic al unui băiețel de câteva luni.

-La finalul campionatului vei fi campion?

Eu așa sper. De aceea am venit, acolo vreau să ajung și pe primul loc cred că Dinamo merită să fie. Sezonul este foarte larg, vom vedea ce va fi, important este să câștigăm noi toate meciurile.

– Care este visul tău în acest sezon?

Am mai spus în vară că visul meu este să intrăm în grupele Europa League, avem o dublă acum destul de dificilă dar orice este posibil și de ce nu, să fim campioni la final.

-Dar visul tău ca jucător?

Păi eu fiind din Valencia mereu mi-am dorit să fiu fotbalist, mereu mi-am dorit să joc pentru Valencia sau undeva în Spania. Asta este visul meu și știu că este dificil, chiar dacă nimic nu este imposibil. Vreau doar să spun că sunt foarte mândru și fericit că sunt aici la Dinamo și chiar sunt mulțumit de ceea ce am realizat.

-Cum a fost perioada de pregătire din Slovenia?

Sincer, foarte dură. Ne-am antrenat foarte bine, echipa fizic va fi la un nivel foarte bun, am și suferit destul de mult, dar cum spune cântecul, ca să câștigi trebuie să suferi. Așa că echipa este pregătită 100% pentru noul sezon.

-Cum ai petrecut vacanța alături de băiețelul tău?

Sincer, a fost foarte scurtă. Am fost cu familia și m-am bucurat de soția mea și de copil dar și de părinții și frații mei. Am stat doar în Valencia, simțeam nevoia să stau acasă, cu familia mea.

-Cum este pentru tine să fii tătic?

Sincer? Incredibil. Toată lumea spune dar până nu trăiești asta nu sunt cuvinte pentru a explica ce simți când îl vezi crescând, râzând și orice lucru pe care îl face este ca un cadou.

-Cum ți se par fanii lui Dinamo?

Sincer, e cea mai frumoasă galerie pe care eu am văzut-o. Este o mare diferență între fanii lui Dinamo și toți ceilalți pe care eu i-am întâlnit. Sunt foarte fericit că joc la o echipă susținută de asemenea suporteri.

-Ai un mesaj pentru ei?

Cred că putem face lucruri minunate în acest sezon, deja cunosc Liga 1 și cred că avem o echipă bună, am demonstrat că atunci când suntem uniți cu galeria suntem mult mai puternici.

Citește și:

Becali despre Badea: ”A dus Dinamo în ruină”

-->
Previous Strategie proastă pentru meciul cu Athletic Bilbao. Mai sunt bilete în peluză!
Next Becali despre Badea: ”A dus Dinamo în ruină”

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *