Dusan Uhrin va merge astăzi la prânz să rezilieze contractul cu Dinamo după ce a luat decizia de a-și da demisia imediat după partida pierdută de ”câini” la Iași cu 1-0. Antrenorul n-a mai suportat situația din Ștefan cel Mare, unde era lucrat de ambii conducători!
Ionuț Negoiță a fost cel care l-a sunat ieri după-amiază pe Dusan Uhrin și discuția a fost foarte scurtă: ”Îmi pare rău că s-a ajuns aici, la Dinamo în acest moment este o situație foarte dificilă, îți urez succes!”, i-a transmis acționarul majoritar al ”câinilor”, cel care era cel mai mare susținător al tehnicianului ceh.
Ce s-a întâmplat de fapt:
Culmea, din informațiile doardinamo.ro, Bogdan Bălănescu a fost cel care l-a convins pe Negoiță că este mai bine ca Dusan Uhrin să plece și să nu încerce să-l facă să se răzgândească. De ce? Pentru că tehnicianul avea un salariu de 9.000 de euro și nu făcea jocurile nimănui din club.
PRACTIC, BĂLĂNESCU I-A FĂCUT LUI DUSAN UHRIN ACELAȘI LUCRU PE CARE L-A FĂCUT CU MIRCEA REDNIC PE 3 IUNIE 2019. AMBII ANTRENORI EXTREM DE IUBIȚI DE SUPORTERI.
Deși Bălănescu i-a promis că-l susține pe Dusan Uhrin și mai mult decât atât i-a promis că va pleca odată cu el în momentul în care va decide să plece de la Dinamo, acest lucru nu s-a întâmplat niciodată.
1. Dusan Uhrin și acum este neplătit de 3 luni! Practic el și-a încasat salariile doar pe septembrie, octombrie și noiembrie la Dinamo, el semnând contractul pe 13 august 2019 și va ajunge la un acord de reziliere astăzi, 9 martie. Șefii dinamoviști încearcă să-l convingă să renunțe la salarii, dar acest lucru nu se va întâmpla. Dacă nu va fi plătit, avocații lui Dusan Uhrin vor merge la comisii până-și va recupera banii.
2. Dusan Uhrin a avut o discuție în iarnă cu Bogdan Bălănescu și i-a spus că pentru a avea șanse la accederea în play-off și la câștigarea Cupei României are nevoie de cinci jucători: un fundaș dreapta, un fundaș stânga (n.r. singurul adus și propus de Dusan a fost Lukas Skovajsa, Kostrna a fost adus și propus de Prunea), dar și trei posturi care n-au fost acoperite, ATACANT, UN NUMĂR 6 ȘI UN FUNDAȘ CENTRAL.
În schimb, i-a fost adus Vali Lazăr, pe care Dusan l-a văzut doar în câteva filmulețe și i s-a spus despre el că o va ajuta pe Dinamo și că este un caracter deosebit. Culmea, mijlocașul de când a venit a făcut front comun cu alți jucători pentru a încerca să-l dea afară pe antrenor. Motivul? Că nu l-a băgat titular din primele meciuri la Dinamo.
3. Bogdan Bălănescu știa despre ce face Valentin Lazăr în vestiar și i-a fost transmis lui Dusan Uhrin că fotbaliștii se plâng de metodele lui de antrenament! Dar în loc să ia măsuri împotriva jucătorilor, care sunt bănuiți și să spuneau tactica conducătorilor înainte de meci și aceasta apărea imediat în presă și ulterior la adversari, s-a ajuns la varianta că tot Uhrin e vinovat de rezultatele proaste!
4. Lazăr a creat o ruptură și între străini și români. Jucătorii străini s-au plâns că Lazăr face valuri în vestiar împotriva antrenorului și a o parte dintre jucători străini care joacă în primul 11.
5. După ce a reușit să lucreze cu jucători nemulțumiți și neplătiți de când a sosit la Dinamo, la urechile lui Dusan Uhrin a ajuns o informație conform căreia fotbaliștii nu vor mai fi plătiți după ce se rezolvă lucrurile cu licența pentru că nu vor mai fi bani!
Intră în scenă Florin Prunea
Evident, Bogdan Bălănescu nu a fost singurul om care l-a lucrat pe antrenorul ceh. Dusan Uhrin nu a fost susținut nici de Florin Prunea, care se laudă că l-a adus pe tehnician, dar nu este deloc așa. Mai multe episoade incredibile s-au întâmplat în cantonamentul din Spania.
Primul a fost relatat în presă, dar din informațiile doardinamo.ro lucrurile au fost și mai grave. Prunea, beat mort și mirosind a alcool, a mers în fața camerei lui Dusan Uhrin, i-a bătut în ușă și i-a strigat: ”Băi, dacă era după mine erai dat afară după meciul cu Sepsi! Mare antrenor ești tu!” Culmea, a strigat atât de tare încât au auzit și jucătorii și oamenii din staff pentru că Grand Hotel Benahavis, acolo unde au fost cantonați dinamoviștii, este construit în tip andaluz și se intră de afară în camera de hotel.
Tot un episod interesant s-a întâmplat în cantonamentul din Spania când Prunea, într-o discuție amicală cu jurnalist, i-a transmis despre Dusan Uhrin: ”Dacă este atât de bun Dusan Uhrin, ia-l tu acasă. Dacă era bun nu era Dinamo pe locul 9”.
Tot Florin Prunea este suspectat că afla echipa de start și tactica și o dădea adversarilor sau oamenilor din presă.
Citește și:
Suporterii iau măsuri după demisia lui Uhrin: „Vă vrem departe de Dinamo”
No Comment