EXCLUSIV Lucruri mai puțin știute despre Mattia Montini, eroul lui Dinamo: ”De mic copil am încercat să-l imit”


Mattia Montini a făcut meciul carierei sâmbătă seară, pe Ștefan cel Mare. Cu siguranță atacantul italian al lui Dinamo nu va uita niciodată primul hattrick reușit la profesioniști și noi am încercat să găsim niște informații mai puțin cunoscute despre el. Așa că am găsit un interviu dat în această toamnă, înainte ca el să semneze cu Dinamo.

”Sunt foarte pregătit, m-am antrenat cu un antrenor personal, în prezent mă ocup de asta la un centru  sportiv alături de alți fotbaliști profesioniști de la Cesenatico. Am avut foarte multe oferte, sincer mă așteptam la ceva mai bun în perioada de transferuri, dar sper să apară ceva bun pentru mine curând”, spunea Mattia Montini pe 13 septembrie 2018, cu două luni înainte ca el să semneze cu Dinamo.

El a prezis că va face performanță la clubul care-l va achiziționa.

”Îmi dau seamă pe pielea mea, nu e frumos să fii considerat over (trecut/bătrân) din păcate este o regulă care există, cu siguranță e ceva ce nu funcționează în sistem. Personal, mă consider a fi chiar și astăzi, la vârsta mea o investiție foarte bună pentru un club”, a mai precizat el.

De asemenea, el a dezvăluit care sunt idolii săi:

”Întotdeauna mi-a plăcut Marco Van Basten. De mic copil am încercat să-l imit. Un alt atacant pe care îl apreciez foarte mult este Fernando Torres.”

Citește și:

EXCLUSIV Omul din umbră care a jucat ACCIDENTAT și a făcut diferență cu Craiova

-->
Previous Cu cine îl compară Rednic pe Montini. Ce șanse-i dă lui Gomelt
Next EXCLUSIV Omul din umbră care a jucat ACCIDENTAT și a făcut diferență cu Craiova

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *