EXCLUSIV Jucătorii iar au probleme cu banii. Colacul de salvare înainte de derby


Dinamoviștii n-o duc bine în clasament, dar nici financiar. Atât jucătorii, cât și staff-ul tehnic, au salarii restante 2 luni în momentul de față. Așa că dacă multe voci spuneau că situația la Dinamo s-a schimbat, deocamdată nu e chiar așa.

Cert este că suporterii dinamoviști au SALVAT din nou clubul. La propriu. Iar dacă nici acum jucătorii nu îi răsplătesc măcar cu o victorie contra marii rivale, atunci nu se știe când ar mai putea să o facă!

Fanii s-au mobilizat pe rețelele de socializare și au mai strâns în mai puțin de o lună de zile 300.000 de lei. Echivalentul a 62.000 de euro. Tot ei au mobilizat suporterii să cumpere bilete la derby, chiar dacă meciul nu mai are nicio miză în campionat pentru Dinamo. Și se vor strânge din vânzarea tichetelor cel puțin 100.000 de euro.

”Toată suma virată astăzi va merge pentru plata salariilor pe luna decembrie”, a declarat Alexandru Ștefan Anghel, membru al board-ului DDB.

Dinamoviștii vor rămâne astfel cu doar o lună restantă, cea din ianuarie.

Citește și:

”Câinii” sunt răi înaintea derby-ului: ”Normal că noi suntem mai buni”

Previous Ajutor nesperat FINANCIAR înainte de DERBY
Next Mircea Rednic a prefațat derby-ul: ”Acolo va fi spectacol”

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *