EXCLUSIV Indolență în Ștefan cel Mare. Ce se află la mijlocul terenului în putrefacție


Am tot scris despre mizeria care pune stăpânire pe arena din Ștefan cel Mare de atâta timp. Zi și noapte, diverse persoane intră la tribuna a II-a și beau o bere sau fumează uitându-se la stadion. Și lasă sticle și mucuri de țigară aruncate. Așa se adună acolo mereu cioburi, PET-uri și alte mizerii.

Într-adevăr, Clubul Sportiv Dinamo, cel care se ocupă de întreținerea stadionului, a făcut în așa fel încât arena să nu mai arate a groapă de gunoi înaintea acestui prim meci din acest sezon disputat acolo. Au scos toaletele ecologice, care să sperăm că se vor amplasa înainte de meci, curate de această dată. De asemenea, pe aleile care înconjoară arena nu mai calci pe sticle.

Ceea ce șochează este o cioară moartă chiar la mijlocul terenului. Pe care două femei, care cu siguranță sunt de acolo, traversează stadionul spre vestiare cu o găleată în mână, trec pe lângă ea, și o lasă în continuare acolo, la nici 24 de ore distanță de antrenamentul lui Dinamo, care are loc astăzi, la ora 19:00, pe arena din Ștefan cel Mare. Așa că atenție fotbaliști, păsările în putrefacție sunt purtătoare de microbi.

Citește și:

GALERIE FOTO Stadionul nimănui! Arena se transformă în ”Groapă” de gunoi

 

-->
Previous Patrick Petre face spectacol la Sepsi Sfântu Gheorghe
Next MOBILIZARE ”Câinii” au nevoie de suporteri cu Gaz Metan Mediaș

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *