EXCLUSIV Forțe noi pentru Bratu la antrenamente. Două MARI surprize


Dinamo va juca lunea viitoare cu Sepsi Sfântu Gheorghe, una dintre surprizele acestei etape, care a remizat, 2-2, în deplasare la Botoșani, moldovenii fiind contracandidații roș-albilor la primul loc din play-out. Iar Florin Bratu vrea victoria cu numărul 5 la rând. ”Câinii” se întorc la pregătiri după o minivacanță, iar antrenorul are nume noi la dispoziție.
De astăzi se pot pregăti cot la cot cu ceilalți colegi atât Liviu Gheorghe, cât și Laurențiu Corbu. Cei doi au scăpat ca prin minune de intervenții chirurgicale, după accidentări serioase în urmă cu câteva săptămâni și se întorc la antrenamentele normale mult mai repede decât se preconiza. Ei, practic, pot să joace de săptămâna viitoare. Corbu era titular când s-a accidentat suferind o leziune la mușchii adductori de la piciorul stâng. Iar Liviu Gheorghe a ieșit îndurerat de pe teren, cu Juventus Colentina, din cauza unor probleme la genunchiul stâng. În plus, și Laurențiu Brănescu se va integra în programul de recuperare alături de echipă, dar mai are până să revină normal după operația de menisc suferită la Istanbul.

-->
Previous A apărut un alt INVESTITOR ”foarte serios și discret”. Tratativele, spune David, sunt AVANSATE
Next Până să ia în calcul implicarea la Dinamo, achiziție EXTRAVAGANTĂ pentru Țiriac

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *