EXCLUSIV Eugen Neagoe explică cum a ajuns în mașina lui Giovani: ”Puteți să verificați”


Eugen Neagoe face primele declarații în calitate de antrenor al lui Dinamo și explică cum a ajuns să plece de la Rin lunea trecută, după ce a semnat contractul pe 2 ani cu echipa din Ștefan cel Mare, cu o mașină care aparține firmei fraților Becali. Mai exact cea a lui Dragoș Sârbu, agentul care s-a ocupat de Becali Sport în perioada în care Giovani și Victor au fost în închisoare.

”Mă bucur că a venit și Florin Prunea alături de mine la Dinamo. Sunt convins că împreună o să facem lucruri frumoase și suporterii vor vedea că avem un singur scop – să facem performanță în Ștefan cel Mare. Sunt dispus să vorbesc cu fanii.

Și ca să fie clar. Eu nu apăr interesele niciunui agent de jucători. Vorbesc cu toți și aleg în funcție de valoarea fotbaliștilor. Pentru că eu răspund de rezultatele echipei la care sunt. Puteți să verificați. Într-un an și jumătate la Sepsi Sfântu Gheorghe am avut un singur jucător impresariat de frații Becali și l-am dat afară. Este vorba despre Patrick Petre.

Lunea trecută, când cei de la Dinamo m-au sunat să vin la negocieri, l-au trimis pe Cristi cu o mașină de la club după mine. Eu m-am întâlnit cu Dragoș Sârbu la Rin. Venise să vorbească despre situația jucătorilor pe care îi impresariază firma fraților Becali (n.r. Ciobotariu, Grigore, Moldoveanu). Cum eu deja semnasem contractul și nu aveam mașină, s-a oferit el să mă ducă acasă. Dacă aveam ceva de ascuns ieșeam prin spate, ne feream de jurnaliștii care ne așteptau”, a explicat Eugen Neagoe pentru doardinamo.ro.

Citește și:

Scandal cu Florin Prunea și Ioan Becali: ”N-are nimic în comun cu fotbalul”

-->
Previous Cum vrea Prunea să împace conducerea cu fanii: ”Nu dai foc”
Next Scandal cu Florin Prunea și Ioan Becali: ”N-are nimic în comun cu fotbalul”

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *