EXCLUSIV Schimbări importante la stadion. Ce spune Monica Iagăr despre o nouă arenă


S-au schimbat multe lucruri față de sezonul trecut. ”Câinii” au o casă nouă și frumoasă la Săftica echipată cu toate condițiile pentru o echipă mare din Europa și oficialii s-au gândit și la fani. Dinamoviștii vor fi plăcut surprinși în momentul în care vor juca din nou acasă pe stadionul din Ștefan cel Mare.

Chiar am arătat în primăvară că stadionul arăta destul de rău și chiar a fost comparat ulterior cu o groapă de gunoi, acum acesta este foarte curat și s-au repus o mare parte din scaunele luate de suporteri la ultimul meci cu Astra în Peluza Cătălin Hâldan. De asemenea, au fost scoase toaletele pentru a fi curățate ca atunci când se vor juca partide fanii să nu mai fie nevoiți să îndure mizeria de nedescris din campionatul trecut.

Deocamdată deznodământul în ceea ce privește dărâmarea acestui stadion și construirea unei arene moderne în locul lui este departe dar măcar suporterii vor avea condiții mult mai bune decât în trecut. Cel puțin asta este promisiunea președintei CS Dinamo, Monica Iagăr.

”Stadionul este întreținut atât de noi, CS Dinamo, cât și de cei de la 1948. Atât cât putem încercăm să îl menținem până la construirea noului stadion.

FC Dinamo 1948 a pus scaunele din Peluza Cătălin Hîldan. Și înainte de omologare cei de la 1948 au desfăcut scaunele din partea de tampon a stadionului și în locul lor vom face un banner cu câinii roșii. Scaunele nu au fost aduse înapoi de către suporteri și cei de la 1948 au încercat să comande modelul asta și nu se mai fabrică. Așa că se cuvine un stadion nou pe care eu personal îl vreau pentru toți dinamoviștii”, a declarat Monica Iagăr pentru doardinamo.ro.

Deocamdată nu se știe când se vor mai juca meciuri pe stadionul Dinamo. Echipa din Ștefan cel Mare va juca duminică, cu FC Botoșani, pe Național Arena.

Citește și:

FOTO EXCLUSIV Modelul Atletico și Tottenham. Cum arată Peluza Cătălin Hîldan

-->
Previous SE TEM DE DINAMO Marca a descoperit pe cine trebuie să blocheze Bilbao
Next S-A DECIS Când se joacă Viitorul-Dinamo

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *