EXCLUSIV Cu cine se întâlnește Rednic ca să cumpere Dinamo


Mircea Rednic a anunțat astăzi, la revenirea în România, că mâine va avea o întâlnire extrem de importantă cu doi foști acționari. Unul dintre ei este Nicolae Badea, care deține palmaresul clubului. Rednic vrea să știe exact ce cumpără și să rezolve problema palmaresului, dar poate să-l și convingă pe Badea să-l ajute să cumpere clubul.


Rednic și Badea au mai avut discuții despre acest aspect la începutul anului trecut: ”Badea poate să confirme că am vrut să cumpăr Dinamo. Singur nu puteam să iau clubul, poate că așa a fost să fie. Acum nu mai am bani, i-am pierdut la arabi”, a declarat antrenorul în toamnă, la conferința de prezentare ca antrenor al formației din Ștefan cel Mare.

Ce spunea Rednic despre cumpărarea lui Dinamo în ianuarie 2019:

”Nu vorbesc de bani, nu-mi place să vorbesc de bani. Într-un club mare trebuie să investești mulți bani dacă vrei să faci performanță, dacă vrei doar de dragul să ai și tu un club, sau să fii acționar la un club… Eu nu vreau așa, ori fac să se vadă că mă implic acolo, să mă bat la titlu an de an, să ne calificăm în grupele în Europa League, că în Champions League o să fie tot mai greu, poate chiar imposibil să mai ajungem acolo. Cu patru tururi preliminare nicio șansă nu avem”.

-->
Previous EXCLUSIV Mircea Rednic: ”Aveți încredere în mine”. Îl face praf pe Negoiță
Next EXCLUSIV Prima reacție a lui Nicolae Badea despre întâlnirea cu Rednic

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *