Roș-albii vor începe sezonul 2017-2018 bine din toate punctele de vedere. Ei sunt în acest moment cu banii la zi chiar dacă la alte echipe sunt întârzieri normale și de una sau doua luni. Fotbaliștii au primit încă din Slovenia restanțele în privința salariilor, existând o întârziere de două săptămâni în acest sezon.
Săptămâna aceasta s-au achitat și toate primele conform înțelegerii dintre sefii clubului și jucători. Fotbaliștii au primit remunerațiile pentru câștigarea Cupei Ligii, primul trofeu în Ștefan cel Mare obținut după o pauză de 5 ani. Și Dan Nistor și-a primit și-a primit restanțele, chit că a plecat de la CFR Cluj între timp.
”De obicei, cluburile românești uită să achite și îndatoririle către fotbaliștii care părăsesc echipa, Dinamo însă nu procedează astfel”, au spus oficialii din Ștefan cel Mare.
Citește și:
EXCLUSIV Neicutescu: ”De mic visam să marchez împotriva FCSB”
No Comment