EXCLUSIV Albin: ”Putem să plec în altă parte pentru bani dar am preferat să fiu fericit”


Ultimul transfer și poate cel mai așteptat jucător al lui Dinamo a acceptat în această dimineață un interviu exclusiv pentru doardinamo.ro în care a vorbit despre cine și ce l-a convins să accepte oferta echipei din Ștefan cel Mare și a promis că se va interesa de istoria și de gloriile acestei formații a cărei fani deja l-au cucerit.

-Ce înseamnă pentru tine transferul la Dinamo?

Sunt foarte fericit pentru că este un club mare. Sunt aici Cosmin Contra și Adi Mutu pe care îi cunoșteam deja și asta a contat mult pentru mine.

-Cine te-a convins să vii aici?

Cosmin dar și Mutu cu care vorbesc de mult timp și pentru mine a fost o opțiune foarte bună. Eu nu mai eram mulțumit la Veracruz, puteam să plec în alte țări unde erau mai mulți bani dar nu mi-a păsat pentru că am preferat să fiu fericit aici.

-Crezi că vei fi campion cu Dinamo?

Nu știu. Vom vedea partidă după partidă ce se întâmplă și ce rezultate vom avea. Cred că avem o echipă bună și vom face lucruri importante sezonul acesta.

-Cum crezi că vor fi partidele cu Steaua?

Să știi că mereu când eram la Petrolul mă uitam la aceste meciuri, se punea multă pasiune și mie asta îmi place, e la fel ca în America Latină, fanii sunt foarte înfocați. Vor fi niște partide dure.

-Vei merge sâmbătă la meci ca spectator pe stadionul Petrolului?

Da, da. Voi merge să văd meciul.

-Ai mulți prieteni aici în România?

Nu mulți pentru că distanța dintre Mexic și țara voastră este destul de mare. Am câțiva cu care am vorbit pe rețelele sociale și pe whatsup.

-Ce ți-ai propus cu Dinamo?

Nu am un număr de goluri pe care mi-l propun, nu sunt atacant. Vreau să fac tot ce-mi cere Cosmin și să ajut echipa. Să sperăm că voi da și multe goluri chiar dacă mie îmi place foarte mult să pasez. Tot ce contează este să fiu sănătos.

-Ce semnifică numărul 10 pentru tine?

Cum este poziția mea mereu l-am avut.

-Știi ceva despre istoria lui Dinamo?

Nu, nu știu foarte multe. Știu doar că am vrut numărul 11 și așa am aflat că este retras. Nu auzisem de Cătălin Hîldan dar promit că atunci când voi avea puțin timp voi da pe google și voi traduce în spaniolă ca să văd cine a fost acest jucător pe care clubul și fanii îl iubesc atât de mult.

-Cum ești tu în timpul liber?

Sunt un om foarte normal. Îmi place să stau acasă, să mă uit la filme sau să merg la cinema, să vorbesc cu copiii mei, sunt chiar foarte liniștit.

-Îți place Bucureștiul?

Eu îl cunosc foarte puțin pentru că data trecută am stat la Ploiești. Dacă am fost fericit acolo aici trebuie să mă simt și mai bine.

-Am văzut că Marius Nicolae, cel care a fost manager la Petrolul te-a așteptat la aeroport…

Pe Marius Nicolae îl cunoșteam bine. El a vorbit cu Cosmin pentru că sunt prieteni și mi-a scris când eram în Mexic și pot să spun că m-a convins să vin aici. Suntem prieteni de când am fost împreună la Petrolul.

-Cum ți se par fanii lui Dinamo?

Știu că sunt înfocați, că pun multă pasiune, sper din tot sufletul să-i fac fericiți. Eu îi cunosc și cred că voi fi aproape de ei și tot ce pot să le spun e că eu voi da totul și pentru ei și sper să ne bucurăm împreună de multe victorii și goluri marcate.

-Ai un vis ca jucător?

Aveam atunci când eram mai tânăr. Acum am 30 de ani. Acum singurul vis este să ajung în grupele Europa League și să ies campion cu Dinamo.

-Ai un idol ca jucător?

Mereu mi-a plăcut Zidane. Mi-ar fi plăcut să joc ca el dar e extrem de greu.

-Care este cel mai dificil adversar pe care l-ai avut în cariera ta?

Am jucat de multe ori împotriva lui Cristiano Ronaldo, a lui Messi sau Ribery când eram la Getafe, nu pot să-ți spun care dintre ei.

-Ce fel de muzică asculți?

Îmi place muzica din Uruguay, reggaeton mi-a plăcut în Mexic.

Și filme?

Cele de acțiune.

 

-->
Previous INTERVIU: Hugo Descat mesaj pentru fani "Vreau doar să știe că voi da 100% pe teren, în fiecare meci"
Next Dinamo și-a prezentat achizițiile. Ce au spus despre Bilbao

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *