Dinamo nu are timp să respire. După eșecul cu CSU Craiova, băieții lui Ovidiu Burcă au dat de un alt adversar puternic. În etapa a doua a Superligii, Dinamo a jucat cu FCSB pe stadionul care le e, de obicei, gazdă, Arcul de Triumf. Roș-albaștrii s-au impus cu 2-1.
Ovidiu Burcă a făcut o singură schimbare față de meciul cu oltenii. L-a înlocuit pe Bena cu Ricci Grigore în centrul defensivei, într-o partidă care ar fi trebuit să se joace în Ghencea. Așa, doar vreo 700 de fani dinamoviști au putut intra la meci, pentru a-i înfrunta, vizual și sonor, pe rivali. Pe gazon, roș-albaștrii au preluat inițiativa din start. Olaru a avut prima încercare mai serioasă, dar șutul său a fost deviat. Din cornerul care a urmat, Șut a pus capul, iar Golubovic s-a întins spectaculos și a respins de sub transversală. Pe contraatac, Ghezali a tras din unghi, mingea fiind prinsă de Târnovanu de la rădăcina barei.
Dinamoviștii s-au speriat în minutul 16, dar nu pentru vreo fază mai periculoasă la poarta lui Golubovic. Ahmed Bani și Olaru s-au dat cap în cap, iar pe fruntea atacantului lui Burcă a apărut o dâră de sânge. Bani a fost bandajat la cap de medicii lui Dinamo și a revenit pe teren câteva minute mai târziu. FCSB a deschis scorul după o jumătate de oră de joc. Coman a prins un șut puternic cu stângul, pe colțul scurt, la vinclu și l-a surprins pe Golubovic.
Un alt șut cu stângul a făcut șah-mat defensiva dinamovistă. După un corner la care mingea a circulat ca la un meci de biliard de amatori, Olaru a găsit un culoar ideal la colțul lung și a dublat avantajul gazdelor. Înainte de pauză, Coman s-a remarcat iar. A cules de pe gazon un telefon aruncat din peluza dinamovistă și și-a făcut un selfie, înainte de a pune mingea în joc. Imediat, a trimis o torpilă dintr-o lovitură liberă din lateral dreapta, însă Golubovic a fost atent și a deturnat mingea în corner. Portarul roș-albilor s-a remarcat și la șutul lui Miculescu, respingând mingea cu piciorul. 2-0 la pauză pentru FCSB.
Repriza secundă a debutat cu o nouă ciocnire cap în cap. De data aceasta, protagoniștii au fost Moura și Coman. Burcă a mutat în ofensivă în minutul 58. I-a chemat pe bancă pe Bani și Iglesias și i-a trimis în luptă pe Politic și Gregorio Goncalo. Nici Ghezali nu l-a mulțumit pe antrenorul dinamovist. A fost scos după 63 de minute și înlocuit cu Costin. La poartă a tras însă Neluț Roșu, mingea ducându-se însă în peluză. Mult mai aproape a mers balonul șutat de Olaru, care nu a nimerit ținta.
Politic a ajuns repede în careul celor de la FCSB, dar a tras mult pe lângă. Cordea l-a copiat pe mijlocașul dinamovist, un minut mai târziu. Nici Costin nu a putut bifa primul șut pe poartă al dinamoviștilor. Mingea trimisă de el în minutul 75 s-a dus la o palmă de vinclu. Pe contraatac, Compagno, găsit de Edjouma, a fost blocat excelent de Golubovic.
Speranțele dinamoviste s-au reaprins în minutul 82. Neluț Roșu a prins un trasor care a zguduit transversala, mingea a revenit la Gorka Larrucea, acesta a tras, Târnovanu a bâlbâit mingea, care a ajuns la Gregorio, acesta împingând-o în plasă din 5 metri. Atacurile dinamoviste n-au mai avut însă efect pe tabelă în cele 6 minute de prelungire, în ciuda reluării din voleu a lui Țîră, și roș-albii au pierdut cu 2-1.
Dinamo nu are niciun punct după primele două etape, iar runda viitoare o va întâlni pe Sepsi Sfântu Gheorghe. Meciul este programat luni, 31 iulie, de la 21:30.
FCSB – DINAMO 2-1
FCSB: Târnovanu – Pantea, Dawa, Haruț, Radunovic – Djokovic (90+5 Radaslavescu), Șut, Olaru (71 Edjouma) – Miculescu (46 Cordea), Al. Băluță (46 Compagno), Fl. Coman (77 Ov. Popescu).
DINAMO: Golubovic – De Moura, Giafer, R. Grigore, Amzăr – Ghezali (63 Costin), Larrucea, Iglesias (58 Gregorio Goncalo), N. Roșu – Bani (58 Politic), Abdallah (82 Țîră).
Foto: GSP
Citește și
No Comment