Emilian Hulubei despre datoriile lui Dinamo plus gestul lui Dănciulescu


Dinamo trăiește prin oamenii care iubesc din tot sufletul această echipă. Fie ei suporteri, fie cei care au scris istorie în tricoul lui Dinamo. Unul dintre aceștia este Ionel Dănciulescu, care deși a avut de încasat bani, și-a donat până și trofeele și medaliile sale pentru salvarea clubului. Acum, face un nou gest.

”La Dinamo, litigiile avute cu jucătorii sunt, în mare parte, rezolvate. Aici vorbim de licențiere. Majoritatea datoriilor până în luna decembrie au fost achitate. Mai sunt, chiar vorbeam cu Ionel Dănciulescu, și el are de luat banii până în luna decembrie. N-a făcut niciun demers, așteaptă, speră să-i intre și lui banii, pentru că așa e normal.

Mai sunt câțiva antrenorii de pe la copii și juniori, însă jucătorii de la prima echipă, majoritatea de la echipa a doua și cei din staff-ul tehnic și-au primit restanțele, inclusiv pe decembrie. Probabil mai sunt niște datorii către fisc, către furnizori, mai sunt și alții care au fost în staff-ul echipei, i-au dat în judecată și au câștigat. Cred că se va rezolva. Mai au puțin pentru licențierea de cupe europene. Pe 31 martie e ultima zi, mai sunt două zile”, a spus Hulubei, la emisiunea Liga Digi Sport.

Citește și:

LIVE VIDEO Protestatarii merg spre Guvern

Previous ULTIMA ORĂ Lovitură importantă pentru dinamoviști
Next Jerry Gane: „Am avut un pact între noi”

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *