--> -->

ECONOMIE Cât câștigau pe lună împreună Bumba, Busuladzic și Albin


-->
Patronul lui Dinamo, Ionuț Negoiță, nu a spus niciun moment nu când a auzit că trei jucători vor să plece de la echipă. Mai ales că primii doi jucau din postura de rezervă, iar celalalt nici pe bancă nu merita să fie la cum a jucat în tricoul alb-roșu.

Ultimul care a venit la Rin și a spus că vrea să plece este Claudiu Bumba, care și-a și reziliat ieri contractul cu Dinamo. El câștiga 6.500 de euro pe lună. „Au fost 6 luni alături de un colectiv frumos, 6 luni în care am muncit, am suferit, am luptat, am învins. Vreau să le mulțumesc suporterilor echipei Dinamo, care indiferent de vreme, indiferent de distanță au fost lângă noi și ne-au purtat în atâtea rânduri spre victorie. A fost o onoare!”, a spus mijlocașul după ce s-a despărțit de echipa din Ștefan cel Mare. El era nemulțumit deoarece nu avea nicio șansă să fie titular în fața lui Diogo Salomao, adus de Cosmin Contra în această vară.

Azer Busuladzic avea și el 6000 de euro, în timp ce salariul real al lui Albin era de 14.000 de euro. Așa că economia făcută este de 26.500 de euro. Iar în acest moment se caută jucători care să întărească echipa. Rămâne de văzut dacă vor sosi atât de târziu vor putea să și adapteze repede la Dinamo.

Citește și:

Mihai Neicutescu a spart gheața în Liga a II-a: ”Îmi doresc să marchez și pentru Dinamo”

 

Previous Mihai Neicutescu a spart gheața în Liga a II-a: ”Îmi doresc să marchez și pentru Dinamo”
Next Adrian Mutu va juca contra lui Dinamo

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *