Dușan Uhrin pleacă de la Dinamo?!


Dușan Uhrin nu este foarte optimist în ceea ce se întâmplă în aceste momente la Dinamo. Cehul care a salvat-o pe Dinamo de la retrogradare nu este convins că va începe campionatul pe banca „câinilor”.

„Nu ştiu nimic despre situaţia de la Dinamo. Până acum nu am aflat nimic. Ei se antrenează, dar nu vor să joace meciul pe care l-am aranjat. Nici mâine, nici sâmbătă. Nu vor să o facă pentru că nu cunosc situaţia. Ei vin la antrenamente dacă îi chem.

Chiar nu ştiu, situaţia e ciudată. Nu ştiu ce se va întâmpla nici cu ei, nici cu mine. Sincer, nu am idee dacă voi continua!”, a spus Dusan Uhrin Jr., potrivit AS.

Portarul Mihai Eșanu (22 de ani) a comentat și el situația. „E un moment greu, până nu vom afla exact ce înseamnă pasul care s-a făcut există incertitudine. Este greu, nu știm nimic. Nu ne-a zis nimeni nimic, e frustrant. Sunt restanțe la toți angajații, de 3, 4, 5 luni. Mai dificilă e incertitudinea, să lucrezi așa, decât neplata salariilor.

A fost o decizie de comun acord, am vorbit între noi și am zis că deocamdată, până nu aflăm mai multe, e mai bine așa, să nu ne prezentăm la meciuri”, a spus Eșanu, la „Fotbal Club”, de la Digisport.

Citește și:

Detalii noi oferite de administratorul judiciar: ” S-au realizat în această seară”

-->
Previous Detalii noi oferite de administratorul judiciar: " S-au realizat în această seară"
Next Cornel Dinu despre Mureșan: "M-a ferit Dumnezeu să-l cunosc"

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *