Dusan Uhrin a reziliat. Informații de culise despre plecarea antrenorului


Dusan Uhrin și-a încheiat mandatul la Dinamo pe 9 martie, Ziua Bărbatului. El a mers cu fruntea sus la Rin și a negociat rezilierea contractului, pentru că avea trei salarii de primit.

9.000 de euro încasa Uhrin la Dinamo, dar antrenorul niciodată nu s-a plâns că nu și-a primit banii la timp. ”Fotbalul e viața mea, pe mine mă interesează să fac performanță”, era deviza lui. Dar având în vedere că nu a fost deloc susținut pentru a reuși ceva memorabil la Dinamo, a acceptat să vină și fără staff propriu, dar și fără să ceară jucători până-n iarnă, n-a vrut să plece fără salariile la zi.

Așa că șefii au trebuit să-i achite cele trei salarii restante și înțelegerea a fost corectă.

”OFICIAL. Mulțumim, Dusan Uhrin!

București, 9 martie 2020. FC Dinamo București și antrenorul principal Dusan Uhrin au convenit astăzi încheierea pe cale amiabilă a raporturilor contractuale, a anunțat conducerea executivă a clubului din Ștefan cel Mare prin intermediul site-ului oficial, www.fcdinamo.ro.
Din luna august a anului trecut la conducerea tehnică a echipei, Dusan Uhrin a adunat 12 victorii la Dinamo, 9 în campionat și trei în Cupa României, cea mai importantă fiind obținută în urmă cu trei săptămâni, 2-1 cu FCSB pe Arena Națională.

Îți mulțumim, Dusan, în numele tuturor dinamoviștilor, pentru tot ce ai făcut pentru club și pentru echipă și îți transmitem mult succes în carieră!

16 august 2019 este data primului meci al roș-albilor cu Dusan Uhrin la conducerea tehnică a echipei, Chindia Târgoviște vs Dinamo București, scor 3-2 în etapa a șasea din Liga 1.

9 victorii a obținut Dinamo cu Dusan Uhrin pe bancă în 23 de meciuri disputate în Liga 1, 8 pe teren propriu și una în deplasare. Echipa din Ștefan cel Mare a mai adunat 4 remize și 10 înfrângeri în această ediție de campionat.

3 meciuri a jucat Dinamo în Cupa României cu Dusan Uhrin ca principal, toate câștigate, 3-1 cu UTA, 4-0 cu Foresta Suceava și 1-0 cu Academica Clinceni.

7 luni a adunat Dusan Uhrin la conducerea tehnică a dinamoviștilor, din 13 august 2019 și până astăzi.

52 de ani a împlinit Dusan Uhrin în urmă cu câteva luni, pe 11 octombrie”, se arată pe fcdinamo.ro.

Citește și:

Omul care l-a adus pe Dusan în Liga 1 explică: ”Este antrenor de play-off”

-->
Previous Omul care l-a adus pe Dusan în Liga 1 explică: ”Este antrenor de play-off”
Next EXCLUSIV Mesajul lui Dusan Uhrin pentru suporterii lui Dinamo

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *