După ce i-a pedepsit, Niculescu a trecut la amenințări: ”Asta trebuie să văd”


Dacă săptămâna trecută jucătorii au avut antrenamente în fiecare zi, Niculescu fiind nemulțumit de atitudinea și de ce a arătat echipa pe teren cu Sepsi, acum Niculescu a trecut direct la amenințări înaintea meciului cu Botoșani.

„Nu accept jumătăţi de măsură când e vorba de acest club, nu accept ca jucătorii să se mai complacă într-o asemenea situaţie, nu accept să nu dea totul pe teren, lipsa de atitudine şi determinare. Fiecare jucător se va lupta pentru locul de titular, va trebui să îmi arate că merită în primul 11”, a declarat Niculescu.

Mesajul vine pe fondul rezultatelor slabe, având în vedere că Dinamo este obligată să câștige cu Botoșani pentru a nu se afunda și mai mult în subsolul clasamentului.

„Meciul de luni e extrem de important, vreau să cred că toţi conştientizează importanţa jocului. Este un meci de care pe care, între două echipe care suferă. Pentru băieţi nu trebuie să mai conteze ce a fost până acum, de luni încolo să înceapă alt campionat pentru noi. Trebuie să ne întoarcem cu trei puncte, iar ei să dea totul pe teren pentru asta. Cu o victorie am construi în linişte perioada următoare”, a încheiat antrenorul lui Dinamo.

Citește și:

VIDEO ȘI FOTO Cuplul N&D s-a reunit astăzi acasă la Unicul Căpitan. Cum a fost numit Dănciulescu

Previous Declarațiile prin care Grozav îi va cuceri pe fani. Ce va face astăzi
Next OMUL GROZAV Gestul superb făcut anul trecut în memoria lui Hîldan

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *