Dorin Șerdean vrea să redevină președintele clubului


Dorin Șerdean, omul de afaceri care intermediat trecerea lui Dinamo sub patronajul lui Pablo Cortacero, continuă lupta cu suporterii- acționari care conduc, prin Asociația Peluza Cătălin Hîldan, clubul din „Ștefan cel Mare”. Acesta a fost înlăturat din funcția executivă pe care o deținea, cea de președinte, astfel că Șerdean s-a adresat Instanței, iar vineri, la Tribunalul București, va începe procesul prin care ardeleanul solicită repunerea în funcție.

Șerdean a oferit un interviu în Playsport și a recunoscut că, în ciuda faptului că a fost înlăturat, în tot acest timp, fără semnătura lui, toate plățile efectuate de SC Dinamo 1948 SA au fost făcute cu semnătura sa. Mai spune că a fost amenințat și terorizat de fanii din DDB, iar în urma acestor gesturi a depus plângere penală. Ține în continuare legătura cu Pablo Cortacero, dar nu oferă mai multe detalii despre planurile spaniolului.

– Bună ziua domnule Șerdean! Vă întreb direct, vă mai doriți funcția de președinte la Dinamo? Urmează, pe 25 iunie, primul termen în procesul în care solicitați repunerea în funcție…

De ce să nu mi-o doresc?

– În situația în care se află societatea, nu cred, sincer, că ar mai exista mulți doritori!

E adevărat, situația nu este foarte bună, însă, în cazul meu este vorba de o chestiune de onoare, de principiu. E dreptul meu, o reparație morală, pentru că ce s-a întâmplat nu a fost nici corect și nici legal. Vreau să iasă la lumină nedreptatea. Am fost dat afară pentru abateri grave, cum pot sta eu cu această pată… „abateri grave”, care sunt, domnule, abaterile grave? „Fiat iustitia, et pereat mundus” – (n.r. să se facă dreptate, ca să nu piară lumea).

– La fel a spus și Pablo Cortacero și a pierdut cele două procese…

Acolo este altceva. A fost vorba de o cerere de intervenție, în cazul meu este dreptul muncii, un proces de substanță. Să știți ceva, eu nu mă judec cu Dinamo, mă judec cu acești indivizi care s-au erijat în conducători.

Citește și:

A plecat de la Dinamo și acum este aproape de Seria A

– Ați rămas activ la club prin dreptul de semnătură pe care îl aveți în relația cu banca. Practic, în toată această perioadă, chiar dacă ați fost înlăturat, ați aprobat aceste tranzacții.

Exact. Tot circul pentru asta a fost făcut, să-mi fie retras acest drept. Am semnat pentru multe plăți necesare societății, fără de care activitatea nu ar mai fi fost posibilă. Dacă era după mintea unora, în februarie, SC Dinamo 1948 SA nu ar mai fi avut drept de relație cu banca. First Bank a trimis o adresă în care informa că, în 30 de zile, vor închide toate conturile. A trebuit să merg, să mă rog, să rămână conturile deschise. Practic, societatea nu ar mai fi putut funcționa. Nu prea mai merge, în 2021, cu banii în valiză.

– Fanii dinamoviști au spus că vă retrag dreptul de semnătură și vă îndepărtează din organigrama clubului ca măsură de protecție față de Pablo Cortacero…

Așa de tare m-au îndepărtat că toate plățile au fost făcute prin semnătura mea. Dacă un leu am plătit aiurea, pot fi tras la răspundere. Tot ce s-a întâmplat a fost un război urât, cu momente greu de înțeles, nu doresc nimănui să treacă prin ce am trecut eu!

– La ce vă referiți?

La amenințări. Mi-au făcut public telefonul, e vorba de numărul meu personal, nu de vreun număr primit de la club, am primit sute de mesaje, de telefoane, am fost terorizat de acești oameni.

– Cine sunt acești oameni?

Câțiva lideri din Peluza Cătălin Hîldan, nu toți. Cum nu o să fac referire vreodată la fanii dinamoviști care sunt, cu adevărat, unici.

– Aceste amenințări le-ați primit și față în față sau doar pe telefon?

În toate felurile. Unul dintre ei mi-a spus direct: „Știți, domnule Șerdean, eu sunt mai educat, dar pot veni alții care nu sunt așa educați ca mine”. Ce e asta, cum vă sună dumneavoastră?

– Vă întreb din nou, cine?

(n.r.ezită). Știți ceva… eu sunt și mai educat și nu o să mă cobor și să-i dau numele, nu are rost! Există o plânge penală, nu fac justiție în ziare și la televizor. Poate nu am dreptate, nu știu, să vedem ce o să se hotărască.

– Ați fost acuzat că nu ați trecut pe la birou și, din cauza asta, ați fost suspendat din funcție.

Revenim la discuția antrerioară, când primești, zilnic, amenințări, cum să te mai duci la birou? Și vă spun ceva, eu am fost la birou chiar și pe 24 decembrie, nu era nimeni acolo, chiar și cei de la RIN, hotelul unde se află birourile, au informat că se va opri instalația de căldură. Din cauza pandemiei nu erau oameni cazați. Tot ce s-a întâmplat a fost o golănie, o golănie regretabilă.

– Regretați că ați intrat în povestea asta cu Dinamo?

Am avut multe momente când am regretat. Însă nu poți să-mi reprimi instinctul de a face bine față de clubul pe care îl iubesc din copilărie.

– Și se mai face bine acest club?

Da. Eu sper să reușesc.

– Sunteți optimist! Pe ce vă bazați, realitatea spune altceva. Sunt datorii mari, Dinamo nu are drept să transfere jucători și lista poate continua din păcate.

Mă scuzați, o să vă corectez, că tot văd prin presă că Dinamo o să-l transfere pe X sau pe Y. Unde să-l transfere? De la aeroport la hotel și înapoi? Dinamo nu are voie să legitimeze jucători, e o diferență, te descurci cu ce ai, iar aici este tot vina acestor indivizi care se pricep la toate și la nimic. A fost vorba de o neglijență.

Nu poți să nu faci înțelegeri scrise cu fotbaliștii, între club și jucător. (n.r. Isma Lopez, Rene Hinojo și Borja Valle, cei trei jucători care au câștigat procesele cu Dinamo din cauză cărora „câinii” nu au drept să legitimeze jucători). A fost o lipsă de comunicare și incompetență, le-au fost virate sume fără să existe acest acord scris. Situația cea mai gravă este la Rene, portarul, la el sunt în jur de 500.000 de euro. Borja și Lopez și-au găsit echipe, au alte contracte, însă cu Rene este foarte grav.

Practic, ei au primit banii pentru perioada în care au jucat la Dinamo, iar acum solicită să le fie achitat tot contractul.
Limba nu poate fi cusută la dosar. De ce nu s-au făcut acorduri scrise? A fost vorba de neglijență și incompetență din partea acestor mari conducători.

-Vreau să vă întreb dacă ați mai vorbit cu Pablo Cortacero?

Da. Am vorbit!

– Și ce are de gând? Ce spune despre această situație?

Mă abțin, nu o să vreau să comentez.

– Fanii dinamoviști trebuie să știe care este situația, Pablo Cortacero controlează clubul prin firma Lotus, de la el se poate debloca această situație!

Și credeți că eu nu-mi doresc să deblocăm această situație? Sunt primul care își dorește acest lucru. Și încerc. Încerc! Dar înțelegeți-mă, momentan, nu pot să comentez mai mult. Sper și cred o să reușesc. Port discuții cu domnul Cortacero. Dacă, după tot ce s-a întâmplat, vin eu acum și spun ceva, dumneavoastră mă mai credeți?

– Apropo de deblocare. Există această posibilitate legată de insolvență. Este o soluție?

Poate fi o soluție, însă, că tot vorbim, este foarte important cum se poate face această solicitare de a intra în insolvență. Și spun pentru că e vorba de timp. În acest moment sunt două firme care solicită insolvența SC Dinamo 1948 SA, o firmă de pază și una de turism. În acest caz procesul e mai lung. Pentru ca solicitarea să vină din interior, din rândul acționarilor, calea mai scurtă, decizia trebuie luată prin Adunarea Generală a Acționarilor. Acolo, Pablo Cortacero, prin Lotus, are 72,8%, deci trebuie acordul lui, ceilalți acționari, Asociația Peluza Cătălin Hîldan, Asociația Clubul Sportiv FC Dinamo, Cornel Dinu, împreună, au peste 20 %. Vrem insolvență, însă trebuie să mai vedem și cum ajungem la ea!

Citește și:

Supărat la plecare: ”N-am mai fost dorit. I-am respectat lui Uhrin orice decizie fiindcă a salvat Dinamo”

-->
Previous A plecat de la Dinamo și acum este aproape de Seria A
Next Un nou amical pentru Dinamo. Se joacă astăzi

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *