Dorin Șerdean explică episodul de la Liceul Mircea Eliade: ”O barbarie” EXCLUSIV


-->
Președintele lui Dinamo, Dorin Șerdean, a explicat episodul cu copii din Academia lui Dinamo, care erau cazați și mâncau la Liceul Mircea Eliade în baza unei înțelegeri pe care o avea cu fostul director al Academiei, Gabi Răduță.
Aceștia au fost amenințați că sunt dați afară, dar acest lucru nu s-a întâmplat pentru că noii șefi ai ”câinilor” au intervenit și au rezolvat situația.

”În fiecare zi apar datorii de care noi nu știm. Am aflat marți de această factură din noiembrie anul trecut care nu era plătită. Ne-au anunțat că dacă nu va fi plătită miercuri la ora 10:00 copii vor fi dați afară. Mi se pare o barbarie să dai afară niște copii din cauza unei facturi. Dar am mers și am rezolvat ieri totul, am achitat din restanțe și am făcut o propunere de prelungire de contract. Vedem dacă o acceptă, dacă nu, o să-i mutăm pe copii în altă parte”, a declarat Dorin Șerdean pentru doardinamo.ro.

Pe de altă parte, Marcos Rubino, noul director al Academiei Dinamo, spune că el a informat despre această problemă de două săptămâni.

”Noi știam despre datoriile din trecut și mi s-a spus că vor fi gestionate. Am informat de acum două săptămâni despre această problemă, dar nu văzusem factura asta care trebuia achitată. Fără bani, se complică totul. Eu am venit cu multă încredere și credință, dar am găsit aici un club bolnav, în fiecare zi apar alte probleme sau datorii. Toată lumea este cu ochii pe prima echipă, acolo se rezolvă prima dată lucrurile. Dar și noi avem nevoie la Academie pentru a putea lucra. Din ce am înțeles trebuie să intre astăzi niște bani în club și sper ca lucrurile să intre pe făgașul normal”, a declarat Marcos Rubino pentru doardinamo.ro.

Citește și:

ADPD a bătut palma cu CS Dinamo: ”Ne-am înțeles și vom pune la dispoziție cu titlu gratuit”

Previous ADPD a bătut palma cu CS Dinamo: ”Ne-am înțeles și vom pune la dispoziție cu titlu gratuit”
Next Șerdean despre meciul cu Astra. Ce spune Justin Ștefan plus adresa DSP Giurgiu EXCLUSIV

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *